Elena Udrea candidează ca independent la alegeri: „Drumurile de Traian Băsescu se despart”

Deputatul Elena Udrea a anunţat, miercuri, că va candida ca independent la alegerile parlamentare, că va strânge semnături în stradă şi îşi va face o campanie ieftină pe Facebook, precizând că nu s-a consultat cu fostul preşedinte Traian Băsescu, iar de aici drumurile lor se despart.
Filip Stan
05 oct. 2016, 13:38
Elena Udrea candidează ca independent la alegeri:

Elena Udrea a anunţat miercuri pe treptele instanţei supreme că va candida ca independent la alegeri, motivând că ”e nevoie de cineva care să apere drepturile cetăţenilor” şi adăugând că vrea să devină preşedinte al Comisiei SRI şi că drumurile ei se despart de Traian Băsescu.

„Am luat decizia de a candida ca independent. O să strâng semnături în stradă şi o să-mi fac o campanie ieftină pe Facebook.  Nu m-am consultat cu fostul preşedinte. De aici drumurile noastre se despart”, a spus Elena Udrea, după ce s-a încheiat şedinţa de judecată de la instanţa supremă în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea a precizat că îşi doreşte să ajungă şefa Comisiei de control al SRI.

„Am obligaţia să candidez la aceste alegeri, având în vedere ce am făcut în aceşti ani”, a mai spus Udrea.

În urmă cu o săptămână, Elena Udrea spunea că nu este hotărâtă dacă va mai candida la alegerile parlamentare, susţinând că este evidentă o implicare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în activitatea politică.

În 6 august, Udrea spunea, într-un interviu pentru Digi 24, că nu va candida la alegerile parlamentare, că politica s-a degradat deşi au venit tineri, care au avut ”apucături capitaliste”, dar au moştenit şi practicile de nepotism de dinainte de 1989.

Despre Traian Băsescu, ea a spus că fostul preşedinte ”rămâne un reper în politica românească”.

Întrebată dacă rămâne apropiată de PMP, Elena Udrea a răspuns: ”E partidul pe care l-am crescut, pe care l-am construit. Cel mai frumos proiect politic din ultimii 26 de ani a fost PMP. Rămân apropiată, voi vota PMP, voi susţine liderii PMP”.

Elena Udrea a fost pusă, în 22 septembrie, sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, fiind acuzată de cinci infracţiuni de spălare de bani.

În acelaşi dosar a fost pusă sub control judiciar şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.  Ea este acuzată de instigare la abuz în serviciu şi la spălare de bani. Tot sub control judiciar, în aceeaşi cauză, sunt cercetaţi fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Gheorghe Nastasia, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Neluțu Varga încearcă lovitura anului: Adrian Mutu la CFR Cluj! Prima reacție bombă a patronului: „Kopic sau Mutu”. Exclusiv
Capital.ro
Dispozitiv incendiar, plasat lângă Ambasada României din Berna. MAE confirmă: A fost deschisă o anchetă
Playtech.ro
Vacanța din octombrie 2026. Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la școală
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
”Neluțu Varga l-a sunat pe Dan Petrescu să mă scoată din echipă”. Un fost golgheter de la CFR Cluj povestește despre teroarea din Gruia
MediaFlux
Cătălin Măruță revine în televiziune. Va prezenta o emisiune îndrăgită la Antena1
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat