Petre Tobă şi Florentin Pandele au PLAGIAT în teza de doctorat. Urmează verdictul final al CNATDCU

Comisiile de specialitate din Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) au dat verdicte de plagiat atat in cazul tezei de doctorat a lui Petre Toba, cat si in cazul lui Florentin Pandele. Verdictul final va fi pronuntat de Consiliul General al CNATDCU, saptamana viitoare, prin vot electronic, care urmeaza sa fie dat pana pe 11 octombrie.
Iulian Tudor
07 oct. 2016, 12:26
Petre Tobă şi Florentin Pandele au PLAGIAT în teza de doctorat. Urmează verdictul final al CNATDCU

UPDATE Comisia specială de experți a constatat că primarul din Voluntari, Florentin Pandele, și fostul ministru Petre Tobă au plagiat în lucrările de doctorat.

„Comisia de experți care a analizat sesizările referitoarea la lucrările lui Florin Pandele și Petre Tobă a înaintat un raport Consiliului General al CNATDCU, un raport de analiză. Comisia de experți concluzionează că în cazul celor două lucrări este vorba de plagiat, solicitând retragerea titlului de doctor”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al MENCȘ, Mirabela Amarandei, citată de Agerpres.

 

Specialistii din Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare au dat, vineri, verdicte de plagiat „masiv” atat in cazul tezei de doctorat a lui Petre Toba, fost ministru de Interne, cat si in cazul primarului din Voluntari, Florentin Pandele.

Noile comisii au constatat in cazul doctoratului lui Petre Toba ca „teza contine un plagiat masiv, care incalca grav normele academice” si au propus retragerea titlului de doctor acordat de Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” in 2011 pentru teza cu titlul „Politia Romana – forta de stabilitate si securitate. Optimizarea managementului cooperarii internationale in vederea combaterii amenintarilor neconventionale”.

De asemenea, in cazul primarului din Voluntari, Florentin Pandele, noua comisie a a decis ca teza „Romania si noile provocari generate de integrarea europeana”, sustinuta in 2008 la aceeasi Universitate Nationala de Aparare „Carol I”, e vorba despre „o situatie clara de plagiat clar si masiv”. Si in acest caz, comisia de specialitate a propus retragerea titlului de doctor in stiinte militare.

Decizia finală va fi stabilită de Consiliul General al CNATDCU, săptămâna viitoare. Verdictul inițial, de neplagiat, în cazul ambelor teze de doctorat fusese respins, la data de 7 septembrie, de Consiliul general al CNATDCU.

Aceasta este cea de-a patra comisie tehnică constituită în cazul analizei pe lucrarea de doctorat a fostului ministru de Interne, Petre Tobă, primele trei stabilind că acesta nu a plagiat.

Comisia de învăţământ din Senat respinge cererea de reexaminare a OUG privind plagiatul

Comisia pentru învăţămând din Senat a respins, vineri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pe tema Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, astfel încât proiectul va merge la votul final în forma iniţială, potrivit căreia decizia privind un eventual plagiat va fi luată de universităţi, nu de către CNATDCU.

Klaus Iohannis arăta că există un „climat actual de neîncredere” în procesul de analiză a sesizărilor de plagiat, însă această OUG trebuie să „contribuie la realizarea unui sistem educaţional şi de cercetare apt să sancţioneze şi să descurajeze frauda academică”, bazat pe proceduri clare şi coerente.

Preşedintele afirma că, în ceea ce priveşte procedura obţinerii titlului de doctor, „aparent” aceasta este simplificată, însă „se elimină garanţiile instituţionale prin care se poate realiza controlul privind respectarea cerinţelor procedurale şi de calitate prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică”.

Klaus Iohannis avertiza şi că această OUG nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a candidaţilor care au susţinut teza, însă nu li s-a acordat încă titlul prin ordin al ministrului educaţiei, „motiv pentru care considerăm că se impune introducerea unor dispoziţii tranzitorii”.

Şeful statului spunea că OUG prevede şi că rectorul eliberează diploma de doctor în baza hotărârii senatului universitar/Prezidiului Academiei Române de acordare a titlului de doctor, însă această prevedere” este neclară”, întrucât în cadrul Academiei Române nu există funcţia de rector, ceea ce ar duce la dificultăţi în cadrul procedurii de eliberare a diplomelor de doctor de către această instituţie.

Plenul Senatului a adoptat, pe 9 mai, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, care a fost modificat în comisia de învăţământ şi care prevede, în varianta nouă, că acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, aşa cum era prevăzut în Ordonanţa dată de Executiv.

CITEŞTE ŞI: Sesizare privind plagiatul lui Kovesi, depusă de aceeaşi persoană care a reclamat şi lucrările lui Ponta, Oprea şi Tobă

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Pentru ce salariu renunță Marcel Ciolacu la scaunul de deputat. Fostul premier candidează la șefia CJ Buzău
Capital.ro
Românii care nu mai pot obține cartea de identitate. Actele sunt declarate nule. Dosarul este respins pe loc
Playtech.ro
Un simplu şurub, secretul pentru a nu mai auzi zgomotele vecinilor. Cum funcţionează trucul
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un bărbat aflat în stare gravă nu a fost verificat timp de cinci zile, la Spitalul Bagdasar-Arseni. Doi medici au fost reținuți de procurori
iamsport.ro
Dani Coman și Dan Alexa au fost implicați în lupte ilegale de stradă! Sumele exorbitante pe care le încasau
MediaFlux
Se șterg datoriile pentru români și firme. Care e suma minimă care se iartă rău-platnicilor
stirilekanald.ro
Șocant ce au găsit polițiștii lângă trupul neînsuflețit al doctoriței Ștefania Szabo
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai