Klaus Iohannis a promulgat legea prin care ziua de 24 ianuarie a devenit ZI LIBERĂ

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, devine zi liberă nelucrătoare.
Filip Stan
07 oct. 2016, 13:35
Klaus Iohannis a promulgat legea prin care ziua de 24 ianuarie a devenit ZI LIBERĂ

Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa la începutul lunii septembrie cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” şi 2 abţineri.

Proiectul de lege depus de mai mulţi parlamentari PSD modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.

Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat şi nu a fost sprijinită de Guvern în plenul Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Csikszereda, gest emoționant pentru o legendă a naționalei României. Rentă viageră lunară
Capital.ro
Cât costă benzina și motorina miercuri, 24 iunie 2026. Unde găsesc șoferii cei mai ieftini carburanți din România
Playtech.ro
Mai multe avioane europene, verificate de urgenţă de autorităţi din cauza unor fisuri la structura aripilor. Ce risc există pentru zboruri
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Canibalul din Budapesta. Un infirmier a fost arestat după ce ar fi luat părți umane din spital și cimitire pentru a le mânca
iamsport.ro
Prunea și Dănuț Lupu, dați jos din autocarul lui Dinamo și lăsați pe marginea drumului! Cum îl înfuriaseră pe antrenor: ”Noi am plecat”
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?