Alina Gorghiu, validată sâmbătă ca preşedinte unic al partidului UPDATE

Liberalii s-au reunit, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Consiliului Naţional (CN), pentru a valida decizia luată în urma demisiei lui Vasile Blaga, ca Alina Gorghiu să preia preşedinţia unică a partidului, până după alegeri, Daniel Buda, cel care a fost împuternicit să semneze alături de aceasta listele la parlamentare, urmând să devină prim-vicepreşedinte.
Filip Stan
08 oct. 2016, 04:19
Alina Gorghiu, validată sâmbătă ca preşedinte unic al partidului UPDATE

UPDATE: Consiliul Național de Coordonare al Partidului Național Liberal (PNL) a validat-o, sâmbătă, pe Alina Gorghiu în funcția de președinte al partidului, transmite Agerpres.

Cei peste 700 delegați la reuniune au votat  în unanimitate modificările la Statutul PNL prezentate de secretarul general Ilie Bolojan, potrivit cărora partidul va fi condus de un singur președinte până la Convenția Națională a liberalilor care se va desfășura anul viitor.

Totodată, participanții la reuniune l-au validat și pe eurodeputatul Daniel Buda ca împuternicit la semnarea listelor de candidați ai partidului pentru alegerile legislative, votând în acest sens o decizie a BPN al PNL.

La reuniunea liberalilor este prezent  și președintele de onoare al formațiunii, Mircea Ionescu Quintus, care a fost primit cu aplauze la scenă deschisă la intrarea în sala de la Parlament unde se desfășoară reuniunea.

 

Printre deciziile care vor fi validate sâmbătă se află confirmarea Alinei Gorghiu ca preşedinte unic al PNL, numirea lui Daniel Buda ca prim-vicepreşedinte al partidului împuternicit să semneze listele alături de preşedintele PNL, în condiţiile în care, în prezent, acesta este doar vicepreşedinte în structura de conducere.

Sunt aşteptaţi să susţină discursuri Alina Gorghiu, secretarul general Ilie Bolojan şi noul şef de campanie, Gheorghe Falcă.

Liberalii vor prezenta şi câteva din temele centrale ale programului de guvernare al partidului, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă. Programul de guvernare, elaborat sub coordonarea lui Cătălin Predoiu, a fost finalizat, dar urmează să fie prezentat în detaliu, pe domenii. 

De altfel, câteva din principiile cu care liberalii merg în alegeri au fost deja prezentate în spaţiul public de Alina Gorghiu, unul dintre ele fiind reducerea fiscalităţii în România, prin reducerea impozitelor pe muncă la 16% din 2017 şi pe scăderea TVA tot la 16% până în 2019.

Astfel, PNL propune scăderea impozitării muncii la 16% începând cu 2017 atât pentru angajat, cât şi pentru angajator (de la 16,5%, respectiv 21,5%) şi reducerea TVA la 16% până în 2019. 

PNL propune, în programul de guvernare, înfiinţarea instanţelor fiscale, care ar urma să ducă la degrevarea celorlalte instanţe de judecată de dosarele ce ţin de domeniul fiscal, a mai anunţat în urmă cu două săptămâni Alina Gorghiu.

O altă prevedere din Programul de guvernare al PNL se referă la reforma parlamentară. Alina Gorghiu a spus, recent, că liberalii pledează pentru votul transparent dar şi modificarea programului de lucru al parlamentarilor, astfel încât două săptămâni acerştia să lucreze în legislativ  şi o săptămână în teritoriu. PNL mai vrea renunţarea la pensiile speciale pentru parlamentari. 

Potrivit Statutului PNL, Consiliul Naţional (CN) este organismul de conducere, decizie politică şi organizatorică al PNL în perioada dintre Convenţiile Naţionale.

În acest sens, Consiliul Naţional poate adopta orice hotărâre de competenţa Conveţiei Naţionale, cu excepţia adoptării de noi moţiuni, a unui nou Statut sau alegerii unor noi preşedinţi ai forurilor inferioare. Consiliul Naţional adoptă hotărâri în prezenţa majorităţii membrilor, cu majoritatea voturilor exprimate. 

În statut se menţioneză că, în cazul în care împrejurările impun de urgenţă o schimbare majoră a Programului Partidului sau a Statutului, Consiliul Naţional poate adopta astfel de hotărâri cu obligaţia de a le supune ratificării Convenţiei Naţionale.

 

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Când se redeschid școlile după codul roșu și cum se vor recupera orele. Anunțul făcut de ministrul Educației
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Facturile la energie vor crește. Anunțul economistului Adrian Negrescu
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar