Un tren de pasageri a deraiat în apropiere de New York. Zeci de persoane au fost rănite

Un tren de pasageri a deraiat în apropiere de New York. Zeci de persoane au fost rănite, au declarat autorităţile citate de BBC News.
Iulian Tudor
09 oct. 2016, 05:51
Un tren de pasageri a deraiat în apropiere de New York. Zeci de persoane au fost rănite

UPDATE 9.40: Cel puţin 29 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, sâmbătă seară, după ce un tren de pasageri a lovit o altă garnitură şi a deraiat, a declarat şeful administraţiei comitatului Nassau, Ed Mangano, citat de USA Today. 11 dintre victime au fost internate, dar viaţa niciuneia dintre ele nu este în pericol.

Viaţa persoanelor rănite nu este în pericol după incidentul produs în apropiere de New Hyde Park, din comitatul Nassau. Trenul a deraiat sâmbătă, în jurul orei locale 21.00 (duminică, 8 ora României).

Garnitura a lovit o alta, la circa 32 de kilometri est de Manhattan.

Iniţial, presa a scris că au fost răniţi între 50 şi 100 de persoane, însă guvernatorul de New York, Andrew Cuomo a precizat ulterior că cel puţin 11 oameni au fost răniţi.

La bordul trenului se aflau circa 600 de persoane.

Linia de cale ferată unde a avut loc accidentul – una dintre cele mai aglomerate din New York, a fost închisă după accident.

Luna trecută, o femeie a fost ucisă şi alţi 108 oameni au fost răniţi după ce un tren de pasageri a lovit peronul şi clădirea unei gări în New Jersey.

Citeşte şi ATENTAT într-un tren de călători, în Pakistan. Cel puţin şase morţi şi zeci de răniţi

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Marius Șumudică, acid după Rapid – CFR Cluj. I-a distrus: „Din respect, eu îmi schimbam numele. E jenant! Se mint!”
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
Top 3 cele mai periculoase țări din Europa pentru șoferi. România ocupă un loc îngrijorător în clasamentul accidentelor mortale
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Horoscop 3 august. Ziua în care norocul își schimbă favoriții. Cine începe cu stângul și cine transformă ghinionul într-o mare să să
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România