Elena Udrea îi cere lui Dacian Cioloş demiterea unui ministru: Este dovada unei gândiri comunistoide

Elena Udrea îi cere premierului Dacian Cioloş să o demită pe ministrul Justiţiei, Raluca Prună, pentru afirmaţia că ar fi minţit judecătorii CEDO.
Iulian Tudor
09 oct. 2016, 20:27
Elena Udrea îi cere lui Dacian Cioloş demiterea unui ministru: Este dovada unei gândiri comunistoide

Elena Udrea a făcut solicitarea într-o postare pe Facebook în care o atacă violent pe Raluca Prună, prin apelative precum „discopolă sinistră a Monicăi Macovei” şi „dovada unei gândiri comunistoide”, solicitând intervenţia DNA.

Absolut incredibil – ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat în faţa CSM că a minţit la CEDO că a asigurat bugetul pentru şapte penitenciare. În contextul în care eu am petrecut 74 de zile în arestul central şi 6 zile în penitenciarul Târgşor, în condiţii greu de imaginat chiar şi pentru o ţară africană, declaraţia acestei discipole sinistre a Monicăi Macovei mă revolta. Este dovada unei gândiri comunistoide, în care „duşmanii poporului” trebuie să ajungă în puşcării şi, eventual, să moară acolo.

Şi românii trebuie să ştie că asta chiar se întâmplă – la Jilava, în iulie şi septembrie, au murit doi oameni, pentru că li s-au refuzat îngrijirile medicale. Au fost, practic, condamnaţi la moarte cu seninătate de un Sistem criminal, care vede în drepturile oamenilor „un lux”, exact cum s-a exprimat ministra Justiţiei.

Atrag atenţia că, prin declaraţia din faţa CSM, Prună recunoaşte comiterea a două infracţiuni grave: fals în declaraţii publice şi abuz în serviciu (pentru că DNA aşa interpretează îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu). Premierul Cioloş trebuie s-o demită pe Raluca Prună. Voi informa toate instituţiile internaţionale, începând cu CEDO, despre cum a minţit Raluca Prună cu privire la situaţia penitenciarelor din România.

PS. În condiţiile actuale, cred ca toţi cei care doresc să devină miniştri ai Justiţiei – înainte de a-şi prelua mandatul, ar fi bine să meargă o săptămână în puşcărie, să vadă cum este acolo, printre şobolani, gândaci, fără apă şi fără căldură iarna”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Ce lovitură a dat provincia în 2026 și cum le-a redus la tăcere pe FCSB, Rapid și Dinamo. De când nu s-a mai întâmplat așa ceva în fotbalul românesc
Capital.ro
Lege la bloc. Obligație clară pentru proprietari. Se obține autorizație pentru bucătărie. Lipsa documentelor duce la sancțiuni
Playtech.ro
Cât câștigă un polițist în România în funcție de vechime. Sindicatul Europol critică noua lege a salarizării
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Horoscop 13 mai. Începe un nou capitol important pentru nativi. Zodiile care azi vor avea de câștigat
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi