Veste bună pentru părinţi. Ziua Copilului ar putea fi liberă. Deputaţii dau votul final astăzi

Camera Deputaților decide astăzi dacă Ziua Copilului va fi zi liberă nelucrătoare pentru români. Senatul a dat vot favorabil proiectului de lege în luna septembrie.
Filip Stan
11 oct. 2016, 06:00
Veste bună pentru părinţi. Ziua Copilului ar putea fi liberă. Deputaţii dau votul final astăzi

Iniţiativa legislativă a fost înaintată de senatoarea Rozalia Biro şi de deputata Claudia Boghicevici, împreună cu un grup format din numeroşi parlamentari.

„Lipsa părinților din cadrul acestor evenimente are implicații psihologice negative în dezvoltarea copiilor. În afara dorinței de a-i face mândri și de a primi aprecierea părinților, copiii au nevoie de susținere în cadrul evenimentelor unde performează, evenimente care au o încărcătură emoțională ridicată și reprezintă o sursă de stres pentru ei”, susțin parlamentarii care vor să declare 1 iunie zi liberă.

Proiectul de lege prin care 1 iunie devine zi liberă a fost votat de senatori pe 13 septembrie. În luna iunie, Guvernul a acordat un punct de vedere favorabil propunerii legislative, scrie libertatea.

Anul acesta, românii au mai obținut o zi liberă: 24 ianuarie. Klaus Iohannis a promulgat săptămâna trăcută legea prin care Ziua Unirii Principatelor Române devine zi liberă nelucrătoare. Legea a fost adoptată la începutul lunii septembrie, de Camera Deputaților, cu 209 voturi ”pentru”, 4 ”împotriva” şi 2 abţineri.

Câte zile libere sunt în 2017

1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
16 aprilie 2017, 17 aprilie — Paștele
1 mai — Ziua Muncii
19 iunie, 20 iunie — Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul

Codul Muncii mai prevede şi două zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România