CNATDCU: Fostul ministru Petre Tobă şi primarul Florentin Pandele au plagiat. Titlurile de doctor, retrase

Fostul ministru de Interne Petre Tobă şi actualul primar din Voluntari, Florentin Pandele, rămân fără titlurile de doctor.
Filip Stan
12 oct. 2016, 09:08
CNATDCU: Fostul ministru Petre Tobă şi primarul Florentin Pandele au plagiat. Titlurile de doctor, retrase

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, cu 36 de voturi ”pentru” şi unul ”împotrivă”, că fostul ministru Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, au plagiat în lucrările de doctorat.

Săptămâna trecută, comisiile de specialitate din Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Universitare au dat verdicte de plagiat în cazul celor două teze de doctorat, iar Consiliul de atestare a diplomelor urma să dea verdictul final.

Astfel, din primele informații, cei doi ar fi scris pasaje întregi din alte lucrări, fără să amenționeze sursa citată.

De curând, fostul ministru de Interne Petre Tobă a făcut o plângere penală împotriva Consiliului pentru atestarea diplomelor, menționând că ar fi fost întrunită ilegal comisia.

Conform legislației, ei au 10 zile la dispoziție pentru a depune contestație.

Nu este prima dată când cele două lucrări se află sub lupa comisiilor de verificare.

La începutul lunii septembrie, s-a mai dat un verdit de neplagiat, iar apoi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor a respins raportul şi a decis înfiinţarea unei noi comisii cu experţi din exteriorul instituției.

Fostul ministru de Interne Petre Tobă a depus, luni, o plângere penală la Parchetul General, în care reclamă săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de constituire a comisiei de experţi din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), care i-a analizat teza de doctorat.

Potrivit unor surse judiciare, plângerea este îndreptată atât împotriva membrilor Consiliului General al CNATDCU, care au decis constituirea comisiei tehnice de experţi, dar şi împotriva membrilor acestei comisii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT