Francois Hollande recunoaşte: Nivelul imigraţiei este presa ridicat şi există probleme cu Islamul

Președintele Franței, Francois Hollande, a recunoscut în discuții cu ziariști ai publicației Le Monde că imigrația în Franța a atins un nivel prea ridicat și că în această țară există o problemă din cauza islamului, dar a estimat totodată că pentru partidul său de stânga nu este oportun să susțină tema identității naționale.
Filip Stan
12 oct. 2016, 18:16
Francois Hollande recunoaşte: Nivelul imigraţiei este presa ridicat şi există probleme cu Islamul

Remarcile au fost preluate din cartea intitulată ‘Un président ne devrait pas dire ça’ (Un președinte nu ar trebui să spună acest lucru), scrisă de doi ziariști ai publicației menționate în urma unor dialoguri avute cu liderul de la Elysee în ultimii ani și care va fi publicată joi, precum și dintr-un interviu care va apărea tot joi în săptămânalul Le Nouvel Observateur sub titlul ‘Je suis pręt’ (Sunt pregătit), o aluzie la intenția sa de a candida din noul la președinție.

Cred că sunt prea multe sosiri, o imigrație care nu ar trebui să fie aici‘, a spus Hollande într-una dintre acele discuții. ‘Că există o problemă cu islamul, este adevărat. Nimeni nu se îndoiește’, a admis el. ‘Dar nu islamul este cel care pune probleme în sensul că ar fi o religie periculoasă prin ea însăși (…) Probleme pot să apară atunci când musulmanii nu denunță actele de radicalizare, dacă imamii se comportă într-un mod antirepublican (împotriva statului francez n.red.)’, a explicat mai departe liderul francez.

Un alt extras al respectivei cărți conține o ‘formulă șoc’, conform aprecierii jurnaliștilor. Francois Hollande afirmă că ‘femeia care poartă astăzi vălul islamic va fi ‘Marianne’ de mâine’, o referire la femeia simbol a Republicii Franceze. ‘Pentru că, într-un anumit mod, dacă vom reuși să-i oferim condițiile pentru a se afirma, ea va renunța la văl și va deveni o adevărată franțuzoaică, rămânând totodată o femeie religioasă dacă așa dorește să fie, capabilă să poarte un ideal’, a argumentat Hollande.

Aceste ultime aprecieri au fost taxate de Laurent Wauquiez, președintele interimar al principalului partid al opoziției de dreapta, Republicanii, care l-a acuzat pe Hollande că vrea să facă un ‘troc’ oferind ‘simbolurile cele mai puternice ale Republicii’ pentru ‘islamul politic’.

În interviul acordat publicației Le Nouvel Observateur, președintele francez regretă că a propus să se prevadă în Constituție deposedarea de cetățenia franceză a autorilor actelor teroriste. Hollande respinge şi ideea ca identitatea franceză să fie o temă apărată de stânga, aceasta fiind tema preferată de extrema dreaptă și de predecesorul său la Palatul Elysee, conservatorul Nicolas Sarkozy. ‘Stânga nu poate câștiga cu tema identității, în schimb poate să piardă’, consideră președintele socialist al Franței.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România