Cum poţi obţine 40.000 de euro de la stat. Ce trebuie să conţină dosarul

Ministerul Fondurilor Europene (MFE), împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a deschis miercuri apelul pentru Programul 'Diaspora Start-up', cu o alocare de 30 milioane euro, iar propunerile de proiecte pot fi depuse până pe 29 noiembrie, ora 16:00. Finanţarea este asigurată din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 - 2020, scrie Agerpres.
Alina Costache
13 oct. 2016, 05:39
Cum poţi obţine 40.000 de euro de la stat. Ce trebuie să conţină dosarul

MFE anunţă că, în prima etapă, administratorii de schemă de antreprenoriat depun propunerile de proiecte în valoare de maximum 5.000.000 euro prin care se angajează să pregătească viitorii antreprenori şi să le acorde acestora subvenţii pentru lansarea afacerilor în ţară. Entităţile care intră în parteneriat pentru crearea administratorilor de schemă de antreprenoriat pot fi: furnizori de Formare Profesională Continuă autorizaţi, publici şi privaţi, organizaţii sindicale şi patronate, membri ai Comitetelor Sectoriale şi Comitete Sectoriale cu personalitate juridică, autorităţi ale administraţiei publice locale (unităţi administrativ – teritoriale), asociaţii profesionale, camere de comerţ şi industrie, ONG-uri, universităţi, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi instituţii/agenţii/organizaţii subordonate/coordonate de acesta, parteneriate între categoriile mai sus menţionate.

Condiţia obligatorie este existenţa unui parteneriat cu o entitate a românilor din diaspora, subliniază sursa citată.

În cea de-a doua etapă, cetăţenii români eligibili care doresc să îşi înfiinţeze o companie pot accesa fonduri în valoare maximă de 40.000 de euro şi pot urma programe de formare antreprenorială de tip e-learning, prin intermediul administratorilor de schemă de antreprenoriat. Conform MFE, sunt eligibili cetăţenii români cu vârsta minimă de 18 ani, care fac dovada rezidenţei sau a domiciliului în străinătate de minim 12 luni şi doresc să înfiinţeze o afacere în România.

‘MAE-DPRRP are în vedere facilitatea contactului dintre entităţile din România care doresc să colaboreze cu organizaţii ale românilor din străinătate, pentru stabilire de parteneriate în vederea constituirii administratorilor de schemă de antreprenoriat. Organizaţiile din diaspora interesate de acest program sunt invitate să trimită date de contact, până la data de 30 octombrie 2016, la adresa [email protected], pentru a fi incluse într-o listă ce va fi pusă la dispoziţia entităţilor din România prin publicare pe site-ul DPRRP şi MFE’, se mai spune în comunicatul MFE.

Schema de antreprenoriat îşi propune să creeze oportunităţi de reîntoarcere în România pentru cetăţenii stabiliţi în străinătate şi să valorifice abilităţile dobândite de aceştia (antreprenoriale şi/sau profesionale), prin deschiderea unei afaceri în ţară.

În acord cu prevederile POCU 2014-2020, sunt considerate eligibile activităţile care urmăresc încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu prin susţinerea înfiinţării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Prezentul apel va fi dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepţia regiunii Bucureşti – Ilfov.

Diaspora Start-up face parte din Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toţi, Prioritatea de investiţii 8iii – Activităţi independente, antreprenoriat şi înfiinţare de întreprinderi, inclusiv a unor microîntreprinderi şi a unor întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare, Obiectivul specific 3.7. – Creşterea ocupării prin susţinerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.

Programul Operaţional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investiţiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007 – 2013 şi contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.

Ce conditii trebuie sa indeplineasca romanul care primeste ajutor de pana la 40.000 Euro

Potrivit ghidului oficial, in cadrul prezentei cereri de propuneri de proiecte, grupul tinta este format din persoane fizice (someri, persoane inactive, persoane care au un loc de munca si infiinteaza o afacere in scopul crearii de noi locuri de munca) care indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

a. intentioneaza sa infiinteze o afacere nonagricola in mediul urban;

b. isi au resedinta sau domiciliul in mediul rural sau in cel urban, in regiunile mai putin dezvoltate ale Romaniei, respectiv Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia. Asadar, NU vor putea aplica cei din Bucuresti si judetul Ilfov.

c. au varsta de minimum 18 ani

d. poseda cetatenia romana

e. fac dovada domiciliului sau rezidentei in strainatate in ultimele 12 luni pana la momentul incrierii in grupul tinta

f. demonstreaza experienta antreprenoriala prin documente de infiintare a unei societati comerciale in strainatate, precum si prin documente care sa ateste experienta specifica in domeniul in care doreste sa initieze o afacere prin intermediul programului,

sau

demonstreaza capacitatea tehnica si profesionala printr-un contract de munca sau de colaborare ori alt document similar, in domeniul in care doreste sa initieze afacerea vizata in cadrul proiectului,

sau

demonstreaza cunostintele de specialitate prin documente recunoscute de statul roman, care sa ateste absolvirea de studii de specialitate in cadrul unor institutii de invatamant superior din strainatate, ori prin alte documente ce certifica absolvirea unor cursuri de scurta durata in domeniul in care doreste sa initieze afacerea vizata in cadrul proiectului.

NU pot intra in program tinerii care nu urmeaza nicio forma de invatamant si nici nu au un loc de munca, cu varste intre 16 ¬ 24 ani (asa-numitii NEET’s).

In intelesul prezentului ghid, persoanele inactive sunt persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 de ani care nu se incadreaza nici in populatia ocupata si nici in cea aflata in somaj (de ex. studenti, persoane casnice). Pensionarii NU fac parte din grupul tinta al prezentului apel.

Categoria „persoane care au un loc de munca si infiinteaza o afacere in scopul crearii de noi locuri de munca” include si persoanele care desfasoara o activitate independenta (persoane fizice autorizate, titulari ai intreprinderilor individuale si membri ai intreprinderilor familiale).

O situatie aparte pare sa fie cea a cetatenilor romani din Republica Moldova. Potrivit unor explicatii oferite StartupCafe de catre ministrul fondurilor europene, Cristian Ghinea, pot sa intre in aceasta schema si cetatenii din Republica Moldova, care au cetatenie romana si care au trait o perioada in Republica Moldova si o perioada in Romania, respectand conditiile de mai sus.

Conditiile pentru viitoarele afaceri
Firmele nou infiintate de catre romanii care se intorc in tara vor trebui sa aiba sediul social si, dupa caz, punctul/ punctele de lucru in mediul urban, intr-una din regiunile mai putin dezvoltate.

Asta inseamna ca firma nu trebuie sa aiba sediul social si nici punctul de lucru in Bucuresti sau judetul Ilfov.

Fiecare antreprenor care a luat cei pana la 40.000 Euro va trebui sa angajeze, la cel tarziu 6 luni de la semnarea contractului de ajutor de minimis, cel putin 2 persoane. Persoanele angajate in cadrul intreprinderilor nou infiintate vor avea, in mod obligatoriu, domiciliul sau resedinta in mediul urban sau rural, oriunde in tara, cu exceptia judetului Ilfov si a municipiului Bucuresti.

 

 
 
 
 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Indexarea pensiilor și ajutor de 800 lei în 2026. Anunțul ministrului Muncii pentru pensionarii români
Playtech.ro
De ce să îți înfășori cheile mașinii în folie de aluminiu
Adevarul
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial când se va căsători: „Este 100% sigur”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Apar noi reguli pentru vânzătorii de artificii din România! Produsele interzise de Revelion
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai