Elena Udrea: Preferinţa lui Kovesi pentru mine e veche. Trebuie să ai grijă când dai funcţii femeilor, se urăsc şi pentru pantofi

Deputatul Elena Udrea a afirmat, vineri, la comisia juridică unde şi-a studiat dosarul, că şefa DNA are o preferinţă mai veche pentru ea şi că "femeile se urăsc pentru o pereche de pantofi mai mult decât pentru o funcţie", adăugând că a cheltuit zeci de mii de euro pentru a-şi plăti avocaţii.
Filip Stan
14 oct. 2016, 12:54
Elena Udrea: Preferinţa lui Kovesi pentru mine e veche. Trebuie să ai grijă când dai funcţii femeilor, se urăsc şi pentru pantofi

„Preferinţa pentru mine este veche. Dânsa a putut să şi-o manifeste doar după ce Traian Băsescu şi-a terminat al doilea mandat. Preferinţa este veche, eu cunosc poveştile”, a declarat Elena Udrea, la ieşirea din Comisia Juridică, unde a mers să îşi consulte dosarul DNA în care este acuzată de instigare la luare de mită, privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009.

Elena Udrea a afirmat că atunci când sunt multe femei într-un singur loc nu este bine şi că femeile se urăsc pentru o pereche de pantofi mai mult decât pentru o funcţie.

„Niciodată. Eu când am ceva de spus spun, spun şi public. Nu mă cert cu nimeni. Probabil că atunci când sunt mai multe femei într-un singur loc niciodată nu iese bine, mai ales când e vorba de care are mai multă vizibilitate, mai multă trecere. Eu voiam să vă pun o întrebare: credeţi că dacă Adriana Săftoiu putea să mă aresteze, m-ar aresta? Eu zic că da. Doamna Macovei credeţi că dacă ar putea să mă aresteze, m-ar aresta? Pe loc. Deci asta este. De asta spun că totuşi ar trebui cu mare grijă când este să dai funcţii de putere femilor trebuie cu mare grijă lucrat pentru că femeile se urăsc pentru o pereche de pantofi mai mult decât pentru … nu ştiu… o funcţie pe care ar putea să o ocupe”, a răspuns Elena Udrea, întrebată dacă în trecut s-a certat cu procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi sau au avut „un istoric comun”.

Citeşte şi: Băsescu DEZVĂLUIE adevărata miză a trimiterii dosarului Elenei Udrea în Parlament: Kovesi vrea să acopere scandalul plagiatului

Elena Udrea a mai spus că până acum a cheltuit zeci de mii de euro pentru a se apăra în instanţă. „Mulţi bani. (…) Am câteva delegaţii. Câteva zeci de mii de euro numai pe avocaţi, apărare. Plus o viaţă total schimbată. Dacă vedeţi că nu mă jelesc pe aici şi nu mă tăvălesc, nu înseamnă că mă duc acasă şi dansez în momentul ăsta. Nu am posibilitatea să am un cont deschis nicăieri, nu am posibilitatea să încasez bani de nicăieri. Sunt un om cu minţile la mine, nu am luat-o razna, dar nici nu e vreo fericire ce se întâmplă. Sigur, oamenii pot să spună că asta este, cu bune şi cu rele, politica”, a spus Udrea, întrebată câţi bani a cheltui până acum pentru a-şi plăti avocaţii.

Elena Udrea a mai susţinut că banii pentru apărare i-a obţinut din firmele la care este asociat. „Asociaţii de acolo au fost de acord să mă ajute şi să facă aceste plăţi. Sunt plăţi făcute de aceste firme direct în contul avocaţilor”, a spus Udrea.

Udrea: Nu s-a întâmplat nimic nou în dosar; nu m-am ocupat de finanțarea campaniei din 2009

Elena Udrea a mai declarat vineri, că dosarul care a venit în această săptămână la Parlament nu are legătură cu ea, pentru că nu s-a ocupat de campania electorală din 2009.

„Dosarul îl am de acum două săptămâni, nu s-a întâmplat nimic nou în acest dosar, deci la fel de bine aceste acuzații puteau să-mi fie aduse acum două săptămâni, când mi-au fost aduse și celelalte. Acesta este unul dintre motivele pentru care am afirmat că trebuia acoperit un mare scandal, cel în care este implicată doamna Kovesi, și atunci s-a găsit această nouă inculpare a mea, că eu sunt inculpatul de serviciu, când este un foc de stins mai scoatem un dosar la adresa Elenei Udrea”, a mai spus Udrea.

Fostul ministru al Turismului a menționat că dosarul vizează campania prezidențială și campania pentru referendumul cu 300 de parlamentari din anul 2009, campanii pe care nu ea le-a condus.

Nu m-am ocupat de finanțarea campaniei, acuzațiile care mi se aduc mie sunt despre faptul că două societăți comerciale au făcut sponsorizări plătind facturi către niște firme de publicitate și către niște trusturi de presă și agenții de știri. Sumele sunt în totalitate în jur de 300.000 de euro. Păi o campanie costă, o spun cei care le-au făcut, câteva milioane, zeci de milioane de euro. Adică, pe bune, chiar vrea cineva să cerceteze cum s-au finanțat campaniile? Nu cred că pe Elena Udrea trebuie să o întrebe”, a adăugat ea.

Udrea a explicat că acuzațiile se referă la facturi plătite de niște firme din profit. „Într-adevăr, solicitarea de plată a fost făcută de către doi lideri politici. Deci întrebați fiind de ce au făcut plata respectivă au spus că le-a fost cerută această sponsorizare de către doi lideri politici, dar nu de către Elena Udrea, oameni care știu să facă campanii, care au organizații în spate, deci nu aveau nevoie să le spună Elena Udrea să meargă să facă rost de sponsorizări”, a spus fostul ministru.

Întrebată cât din sumele cheltuite într-o campanie sunt bani negri, ea a răspuns că aceste fonduri sunt cel puțin duble față de banii pe care partidele ar trebui să-i folosească potrivit legii.

Elena Udrea a menționat că stenogramele din dosar nu au legătură cu ea, sunt doar de „cancan” și nu există nicio declarație a celor implicați referitoare la ea.

„Dacă ne gândim iarăși la domnul Nastasia și aș face o singură remarcă și aș pune o întrebare retorică — știm cu toții că organizațiile politice, în funcție de rezultat, își propun oameni în funcții în Guvern. Domnul George Nastasia nu a fost omul Elenei Udrea, nu eu l-am propus secretar general în minister. A fost omul organizației de Prahova, propus de doamna Roberta Anastase, deci dacă e să ne gândim ce campanie o fi sprijinit, unde o fi dus banii, dacă a dus domnul Nastasia, eu aș zice să nu îi caute la mine, că nu eu l-am ținut pe domnul Nastasia în funcție”, a afirmat Udrea.

Comisia juridică va da, luni, un aviz asupra cererii DNA, urmând ca plenul Camerei Deputaţilor să decidă marţi, prin vot secret cu bile, dacă încuviinţează sau nu urmărirea penală a fostului ministru.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Turismului, Elenei Udrea, în dosarul în care aceasta este acuzată de instigare la luare de mită, privind campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009.

„Cauza are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Anterior, în cursul lunii septembrie 2016, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care Nastasia Gheorghe (la data faptei secretarul general al Ministerului Turismului) şi Tarhon Victor (la data faptei preşedintele Consiliului judeţean Tulcea) pentru luare de mită, precum şi faţă de Udrea Elena Gabriela pentru săvârşirea a cinci infracţiuni de spălare de bani. În urma probelor administrate ulterior au fost obţinute probe noi cu privire la săvârşirea, de către Udrea Elena Gabriela, a două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale”, se arată în comunicatul de presă al procurorilor anticorupţie postat pe site-ul instituţiei.

DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Spynews
Cum arată cel mai elegant oraș din Europa! Se află în Portugalia și are o frumusețe aparte
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
Andrei Caramitru știe cine va câștiga turul 2 al alegerilor: “Nu e nicio șansă”
Capital.ro
Vehiculele interzise în oraș! Amenda de aproape 2.000 de lei. NU au drept de circulație
Playtech.ro
Ce drepturi ai ca moștenitor dacă nu ești trecut în testament. Care sunt prevederile legale
DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Adevarul
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Evz.ro
Doliu în fotbalul internațional. A murit un cunoscut jucător
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii. Avertismentul economiștilor
Cancan.ro
Această femeie a fost dată dispărută pe 7 iulie 1962. IREAL unde a fost găsită, acum, în 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie cutremurătoare în lumea artistică. S-a stins o tânără actriță: Acum vei străluci pe cer...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, despre varianta în care George Simion devine președintele României: "Ar fi groaznic"
Prima reacție a lui Putin după rezultatul obținut de George Simion la prezidențiale
MediaFlux
Reguli noi pentru pensionari. Anii de căsnicie aduc bani mai mulți la pensie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Legendarul Skype a încetat oficial să funcționeze: cum să salvezi chat-urile și fișierele