Proiect: Pedepse majorate pentru autorii de fapte de violenţă în familie şi eliminarea posibilităţii de împăcare cu victima

Autorii de violenţe vor avea parte de pedepse mai mari, parlamentarii depunând două proiecte de lege în Parlament, unul care care prevăde majorarea pedepselor, iar altul eliminarea posibilităţii ca agresorul să se împace cu victima ceea ce duce în prezent la înlăturarea răspunderii penale.
Iulian Enache
15 oct. 2016, 09:09
Proiect: Pedepse majorate pentru autorii de fapte de violenţă în familie şi eliminarea posibilităţii de împăcare cu victima

Un grup de 34 de deputaţi şi senatori liberali, printre care liderul PNL Alina Gorghiu, au depus în Senat o propunere legislativă care prevede majorarea pedepselor pentru cei care comit acte de violenţă în familie.

„Soluţia legislativă pe care o propunem, de modificare a articolului 199 din Codul Penal, vizează sporirea protecţiei penale acordate vieţii familiale prin majorarea cu jumătate a cuantumului pedepselor aplicate pentru săvârşirea de fapte cu violenţă în familie. În concret, se vor majora cu jumătate minimul şi maximul special pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte sau omor”, explică iniţiatorii.

Pe de altă parte, deputatul Remus Cernea a depus, tot la Senat, o propunere legislativă pentru modificarea aceluiaşi articol din Codul Penal, el solicitând eliminarea prevederii potrivit căreia o împăcare duce la înlăturarea răspunderii penale. „Prezenta propunere legislativă îşi propune să elimine din Codul Penal această posibilitate care permite ca agresorii să fie exoneraţi de răspundere penală în cazuri de violenţă în familie”, menţionează Remus Cernea, citat de Mediafax. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Cu ce procent din acțiuni a rămas Victor Angelescu la Rapid după majorarea de capital făcută de Dan Șucu: „Pentru mine este irelevant”
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui grav eveniment rutier în Caraș-Severin
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat