Doi ostatici americani au fost eliberaţi din Yemen

Doi ostatici americani au fost eliberați, sâmbătă, din Yemen și au ajuns în Muscat, transmite televiziunea de stat din Oman, preluată de Reuters.
Iulian Tudor
15 oct. 2016, 20:14
Doi ostatici americani au fost eliberaţi din Yemen

Cei doi ostatici, eliberați în cursul serii, după intervenția unor oficialități din Oman, au fost transportați cu un avion al forțelor aeriene omaneze, alături de yemeniți răniți în conflictul civil din țara lor, potrivit Agerpres.

Departamentul de Stat american și-a exprimat recunoștința pentru guvernul din Oman pentru facilitarea eliberării ostaticilor și a recunoscut că este vorba de un „gest umanitar” al autorităților houthi, grupul armat din nordul Yemenului care controlează capitala Sanaa din 2014.

CITEŞTE ŞI: Cel puţin de 82 de morţi şi 500 de răniţi în capitala Yemenului. Avioanele saudite au bombardat o înmormântare

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Atac într-o școală din Bistrița. Un elev de clasa a VII-a și-a înjunghiat profesoara în sala de clasă
Fanatik.ro
„E peste Baiaram!”. Universitatea Craiova a dat lovitura cu fotbalistul de 1.000.000 de euro: „La început s-a spus că e capricios”
Capital.ro
Stai la parter și plătești reparația liftului? Ce spune avocatul despre obligațiile proprietarilor
Playtech.ro
Ai două indicatoare cu limite diferite la mică distanță. Pe care trebuie să-l respecți și ce se întâmplă dacă radarul este între ele
Adevarul
Ce s-a ales de gruparea Wagner după moartea lui Evgheni Prigojin. Fiul „bucătarului lui Putin” conduce sute de mercenari în Africa
wowbiz.ro
Cât este stimulentul de inserție în 2026 și cine beneficiază de el
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
A făcut public numele bărbatului care l-a agresat sexual. Fiica agresorului, șocată: ”Este un monstru”
MediaFlux
Horoscop 19 octombrie 2026. Luni începe cu o răsturnare de situație! O zodie prinde curaj să facă pasul cel mare, alta descoperă o șansă chiar sub ochii ei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT