Tăriceanu face apel la parlamentari să nu mai voteze nicio cerere DNA până la finalul actualei legislaturi

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, face apel la parlamentari să nu mai voteze nicio cerere DNA de ridicare a imunităţii, până la finalul actualei legislaturi.
Filip Stan
16 oct. 2016, 17:13
Tăriceanu face apel la parlamentari să nu mai voteze nicio cerere DNA până la finalul actualei legislaturi

„Este binecunoscută poziţia mea potrivit căreia DNA nu mai slujeşte de mult Justiţia, ci, în spatele paravanului luptei necesare şi legitime cu corupţia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituţii. Scenariul din campania electorală pentru alegerile locale, când DNA a scos în public cu surle şi trâmbiţe mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instanţe sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care şi-au atins atunci scopul eliminării din cursă a unor candidaţi nedoriţi şi incomozi, se repetă acum înaintea campaniei pentru alegerile parlamentare”, susţine preşedintele Senatului, într-un „apel către parlamentari”.

El spune că întâmplări vechi, petrecute cu 5, 6, 7 sau 8 ani în urmă, revin tocmai acum în atenţia procurorilor de la DNA, coincidenţă, cu doar 2 luni înainte de alegeri.

„Aşa cum n-am crezut vreodată în arestările făcute vineri, tot astfel nu am încredere în acest mod de operare al DNA. Cu această motivare, fac un apel către parlamentarii din ambele Camere să refuze a se mai pronunţa în vreun fel până la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA. Dacă dosarele respective au aşteptat atâţia ani, înseamnă că nu este nicio urgenţă şi ele pot să mai aştepte ca viitorul Parlament să se pronunţe”, susţine Tăriceanu.

Preşedintele Senatului subliniază că acest apel nu are niciun fel de legătură cu aparteneţa politică a politicienilor vizaţi de DNA sau cu relaţiile interumane la un moment dat.

„Eu apăr de mai multă vreme nişte principii, cum ar fi principiul separaţiei puterilor în stat, indiferent de numele celui în cauză: Elena Udrea, Victor Ponta sau alţii. Nu putem să mai acceptăm judecăţi cu măsură dublă. Când DNA trimte la repezeală un dosar la Parlament, parlamentarii trebuie să se conformeze, pentru că altfel sunt certaţi de Preşedintele Iohannis şi de alţi membri ai corului prezidenţial. Simultan, cei suspectaţi de DNA sunt supuşi unor presiuni de a demisiona. Dubla măsură s-a văzut limpede când procurorul-şef al DNA a fost acuzat de plagiat, dar corifeii cinstei şi codurilor de integritate s-au uitat în altă parte, şi au uitat principiile valabile doar pentru ceilalţi”, mai declară Călin Popescu Tăriceanu, citat de news.ro. 

DailyBusiness
PSD îl propune pe Sorin Grindeanu premier și cere control total asupra programului de guvernare
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ce cadou i-a făcut legendara Nadia Comăneci cântăreței Loredana Groza: ”O să fac totul de 10, așa ca tine”
Capital.ro
Va putea România să adopte moneda euro? Anunț direct venit de la BCE: Manifestă reziliență economică
Playtech.ro
Turiști români, lăsați fără bani și bagaje în Grecia. Zonele unde au fost raportate cele mai multe incidente
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Măsurile luate de autoritățile din Grecia după ce 148 de turiști au fost mușcați de peștele-iepure: „Sub nicio formă să nu se joace cu ei, să nu-i prindă”
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
Se pregătește unirea României cu Republica Moldova! Propunere legislativă depusă de S.O.S România, adoptată tacit de Camera Deputaţilor. Senatul, forul decizional
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?