Guvernul va înfiinţa o direcţie de soluţionare a litigiilor în cadrul ANPC

Direcția de soluționare alternativă a litigiilor din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va deveni operațională după ce Guvernul a stabilit, printr-o Hotărâre, atribuțiile acesteia, alocarea unui număr de 25 de posturi, precum și alte aspecte cu privire la soluționarea alternativă a litigiilor.
Filip Stan
19 oct. 2016, 13:57
Guvernul va înfiinţa o direcţie de soluţionare a litigiilor în cadrul ANPC

Această direcție își va desfășura activitatea în cadrul ANPC, independent de activitățile de supraveghere și control piață.

Măsurile au fost luate de Executiv în baza Ordonanței 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, potrivit căruia reclamațiile împotriva comercianților pot fi prezentate voluntar de către consumatori entităților care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace, rapid și echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței. Direcția de soluționare alternativă a litigiilor are competența să soluționeze alternativ litigii naționale și transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări servicii în sectoarele de activitate în care ANPC este competentă.

De asemenea, în cadrul ANPC își va desfășura activitatea, începând cu 1 ianuarie 2018, și Centrul European al Consumatorilor România, care funcționează acum prin intermediul unui ONG. Includerea activității Centrului în cadrul ANPC are în vedere o mai bună diseminare a programului de sprijin pentru consumatori, în condițiile în care una dintre activitățile constante o reprezintă informarea și consilierea permanentă a consumatorilor. Trecerea Centrului European al Consumatorilor România în cadrul ANPC implică suplimentarea cu șase posturi a aparatului central al Autorității.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT