Măsuri împotriva elevilor care au refuzat să intre la ore din cauza unui coleg cu ADHD

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au decis să ia măsuri pentru elevii care au refuzat, timp de patru zile, să intre la cursuri alături de un coleg diagnosticat cu ADHD. Toţi cei 30 de copii ajung la psiholog, în plus, elevii protestatari vor avea media scăzută la purtare.
Filip Stan
20 oct. 2016, 08:24
Măsuri împotriva elevilor care au refuzat să intre la ore din cauza unui coleg cu ADHD

De patru zile, cei 29 de elevi de clasa a VII-a ai unei şcoli din Piteşti protestează pentru excluderea din clasă a colegului lor care suferă de boala ADHD. Aceştia spun că băiatul este foarte violent, iar în aceste zile ei au mers la şcoală însă nu au intrat la ore atâta timp cât în clasă se afla şi colegul lor.

Joi dimineaţă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar au luat măsuri în acest caz. Toţi copiii vor merge la psiholog. Băiatul despre care se spune că este violent va avea o terapie specială, iar toţi ceilalţi elevi vor fi evaluați de specialişti pentru a vedea dacă nu cumva sunt influenţaţi şi de părinţi.

O altă măsură luată de reprezentanţii Inspectoratului este ca elevul acuzat că este violent să fie evaluat la o clinică de specialitate.

„Aşteptăm rezultatele evaluării medicale pe care sper ca familia să ni le pună la dispoziţie şi, în urma acestei evaluări, părinţii să agreeze ideea de a merge către un învăţământ special, asta dacă recomandarea medicului este în sensul acesta sau către învăţământ la domiciliu. Facem eforturi pentru integrarea copilului şi respectarea drepturilor lui, dar şi pentru respectarea drepturilor celorlalţi copii din clasă. Cred că factorul determinant care va lua o decizie este până la urmă familia copilului, iar dacă vor asculta sfatul nostru, s-ar putea să ajungem la concluzia că cel mai bine pentru copil este să meargă în altă unitate de învăţământ”, a spus Dumitru Tudosoiu, inspector şcolar general al ISJ Argeş.

Potrivit acestuia, joi protestul se terminase.

„Protestul este stopat la momentul acesta şi, la presiunea părinţilor celorlalţi copii, va putea fi reluat în momentul în care acel copil vine la şcoală. Consider că deja acest protest a depăşit orice limită”, a adăugat inspectorul şcolar general al ISJ Argeş.

Tudosoiu a spus că pe perioada protestului elevii au înregistrat absenţe, iar în urma acestora se va ajunge la scăderea notei la purtare.

„Noi am înţeles semnalul de alarmă pe care părinţii l-au tras şi am acţionat ca atare şi cu toate mijloacele legale. Părinţii trebuie să înţeleagă că, pe un principiu corect al acţiunii şi interacţiunii, există şi această chestiune a numărării absenţelor şi a scăderii notei la purtare. Acest protest nu avut o bază legală şi a produs bulversare la nivelul clasei şi la nivelul şcolii. Trebuie să înţeleagă, de asemenea, că este nevoie de consiliere pentru toţi cei 29 de copii afectaţi emoţional de acest subiect, au protestat împotriva unui coleg de-al lor, lucru care pentru vârsta lor nu ştiu cât de mult le face bine, iar eforturile acestea trebuie să le facem din nou împreună, scoală şi familie, pentru bunul mers al şcolii şi copiilor”, a spus Dumitru Tudosoiu.

ISJ Argeş arăta, într-un comunicat de presă, că a organizat, alături de inspectorul teritorial, cu reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş, cu directorul şi colectivul cadrelor didactice de la şcoală, pe întreaga durată a anului şcolar trecut, întâlniri cu părinţii elevilor din clasa a 7-a B, cu părinţii elevului care ar avea probleme de sănătate, cu psihologul şcolar şi cu psihologul desemnat de DGASPC Argeş.

„În cadrul acestor întâlniri i-am invitat pe părinţii şi profesorii care predau la acea clasă să asigure un climat propice derulării activităţii instructiv-educative, să-şi manifeste disponibilitatea şi deschiderea spre promovarea interesului superior al minorului dar şi al celorlalţi minori participanţi la actul educaţional. În acest sens, am recomandat părinţilor şi psihologului să însoţească minorul în timpul programului şcolar, am discutat şi am obţinut acordul părinţilor celorlalţi elevi de a accepta prezenţa minorului însoţit la orele de curs, am invitat părinţii celorlalţi elevi din clasă la toleranţă, considerând că s-au făcut eforturi din partea tuturor celor implicaţi pentru integrarea elevului. De asemenea, recomandarea noastră către familia minorului a fost pentru o nouă reevaluare medicală, iar din discuţiile purtate recent am aflat că, deşi familia şi-a luat această obligaţie, respectivul lucru nu s-a petrecut până în acest moment, urmând a se face în cursul săptămânii viitoare. Până la această evaluare, elevul este scutit medical la domiciliu”, arăta ISJ Argeş.

Citeşte şi Protest la o şcoală din Piteşti. Zeci de elevi au refuzat să mai intre la ore

Elevii clasei a şaptea B de la Şcoala generală numărul 16 din Piteşti au refuzat să intre la cursuri, invocând comportamentul unuia dintre colegi, diagnosticat cu ADHD.

Copiii nu au intrat la ore, rămânând pe holul şcolii şi afişând pancarte pe care scria „Vreau să fiu în siguranţă”, „Vreau respect”, „Vreau să fiu protejat” şi „Vreau să mi se respecte drepturile”, iar miercuri copiii au intrat la ore după ce colegul lor diagnosticat cu ADHD s-a prezentat la şcoală dar a plecat după o oră.

Elevul diagnosticat cu ADHD învaţă la Şcoala generală numărul 16 de un an şi jumătate, iar specialiştii care l-au evaluat din punct de vedere psihologic susţin că acesta nu reprezintă un pericol social. Copilul merge la şcoală însoţit de unul dintre părinţi, care asistă la cursuri. Iniţial, copilul stătea la şcoală patru ore pe zi, în prezent programul său fiind redus la trei ore pe zi.

 

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a Anei Maria Barnoschi: „Am făcut undeva la 12-15 înțepături”
Fanatik.ro
Dan Șucu a rupt tăcerea despre momentul în care l-a vrut pe Cristi Chivu antrenor la Rapid. Tehnicianul ar fi fost șocat
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
Cum se calculează indemnizația de creștere copil: exemplu de calcul la un salariu de 4.500 de lei
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
România s-a cutremurat din nou! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost localizat
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Lege pentru toți românii care au rate la bancă!
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu