Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, anunţă noi discuţii privind acordul CETA cu valonii şi canadienii

UE doreşte noi discuţii privind acordul CETA cu statul canadian şi cu Guvernul regiunii belgiene Wallonia, a anunţat pe Twitter preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, citat de DPA online.
Iulian Tudor
22 oct. 2016, 08:25
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, anunţă noi discuţii privind acordul CETA cu valonii şi canadienii

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz a anunţat pe pagina sa de twitter că s-a întâlnit, sâmbătă dimineaţa, la ora 7.30 (08.30, ora României) cu Chrystia Freeland, ministrul canadian al Comerţului, urmând ca de la ora 9.00 (10.00, ora României) să aibă o discuţie şi cu premierul Valoniei, Paul Magnette.

„Nu putem să ne oprim pe ultima sută de metri”, a scris Martin Schulz pe pagina sa de twitter.

Canada s-a arătat dispusă să „oprească ceasul” până când UE îşi va rezolva problemele interne, a declarat anterior Schulz, pentru postul german de televiziune ARD.

În consecinţă, Freeland şi-a amânat întoarcearea în Canada, a adăugat el.

Într-un interviu acordat site-ului Politico.eu, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua demersurile pentru aplicarea acordului privind eliminarea vizelor de călătorie în Canada chiar dacă nu va fi semnat parteneriatul comercial UE-Ottawa (CETA). Negocierile de vineri dintre Uniunea Europeană, Canada şi Guvernul regiunii belgiene Wallonia pe tema Acordului de parteneriat comercial au eşuat.

Citeşte şi Canada promitea ridicarea vizellor pentru România la 1 decembrie 2017, dacă se semna acordul cu UE. Belgia s-a opus

Ministrul canadian al Comerţului, Chrystia Freeland, a părăsit la ora 16.00 sediul Guvernului regiunii belgiene Wallonia, anunţând sfârşitul şi eşecul negocierilor pe tema CETA.

„În ultimele luni, am lucrat foarte intens cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai statelor membre. Dar mi se pare evident că Uniunea Europeană nu este capabilă acum să aibă un acord internaţional, nici măcar cu o ţară care are valori atât de europene precum Canada, nici măcar cu o ţară atât de politicoasă şi răbdătoare. Canada este dezamăgită, eu personal sunt foarte dezamăgită, am munci foarte, foarte mult”, a declarat Chrystia Freeland.

După reuniunea ambasadorilor UE, încheiată fără rezultat în cursul nopţii, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, declara că negocierile vor continua vineri. „Încă sper că vom putea ajunge la un rezultat bun în cursul nopţii şi vineri dimineaţă. Dacă nu vom putea semna acest acord comercial cu Canada, nu văd cum am putea avea tratate similare cu alte părţi ale lumii”, a atras atenţia Juncker.

Regiunea Wallonia ar vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale. Premierul regiunii Wallonia, Paul Magnette, a declarat că schimbările propuse joi seară au fost insuficiente, precizând că va discuta direct cu Guvernul de la Ottawa. Guvernul federal al Belgiei are nevoie de aprobarea tuturor entităţilor regionale belgiene pentru a putea semna acordul CETA.

Acordul de parteneriat comercial UE-Canada a fost blocat de Guvernul regiunii belgiene Wallonia din raţiuni de ordin social şi ecologic, iar reuniunea extraordinară desfăşurată joi seară la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând vineri cu Ottawa. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziţie de compromis pentru a se depăşi opoziţia regiunii belgiene Wallonia faţă de Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Însă Guvernul din Wallonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA.

Regiunea Wallonia ar vrea un document interpretativ al Acordului CETA care să includă garanţii speciale privind protecţia datelor private, amendamente la drepturile pe piaţa muncii, la serviciile generale, la licitaţiile publice, în domeniul asigurărilor sociale şi generale.

Pentru ţara noastră, semnarea acordului CETA reprezintă ridicarea vizelor din 2017 pentru românii care merg în Canada. După eşecul negocierilor de vineri seara, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România va continua demersurile pentru aplicarea acordului privind eliminarea vizelor de călătorie în Canada chiar dacă nu va fi semnat parteneriatul comercial UE-Ottawa.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Cristi Chivu, numit cetățean de onoare într-un județ reprezentativ pentru România. Decizia a fost aprobată
Capital.ro
Premiu pentru cuplurile de pensionari. Vârstnicii din România care pot încasa 500 de lei de la Primărie
Playtech.ro
Locurile din România unde poți cumpăra case foarte ieftine. Unele costă cât o mașină second-hand
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Șumudică, dezlănțuit! A numit jucătorul transferat de Rapid pentru că ”l-a dorit foarte mult” Dan Șucu: ”Eu nu l-am vrut!”
MediaFlux
Răsturnare privind situația politică din România după un sondaj CURS: Majoritatea românilor consideră necesare alegerile anticipate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi