SFÂNTUL DUMITRU 2016: De ce nu e bine să te piepteni astăzi

Sărbătoarea Sfântului Dumitru este un prilej de mare sărbătoare pentru toţi creştinii. Sfântul Dumitru sau Izvorătorul de Mir, aşa cum mai este numit este sărbătorit în data de 26 octombrie şi este unul dintre marii sfinţi mucenici, făcător de minuni şi tămăduitor.
Alina Costache
26 oct. 2016, 02:45
SFÂNTUL DUMITRU 2016: De ce nu e bine să te piepteni astăzi

SFÂNTUL DUMITRU 2016.  Ziua de 26 octombrie este considerată ziua în care căldura intră în pământ şi „Gerilă” începe să-şi arate colţii. Dacă Sfântul Gheorghe este cel care alungă iarnă şi retrezeşte la viaţă întreaga natură, Sfântul Dumitru este cel care aduce iarna, desfrunzește codrul și usucă toate plantele.

De Sfântul Dumitru este bine să ţinem cont de câteva lucruri pentru ca  întreg anul să fim păziţi de rele, potrivit calendarulortodox.ro.

– În noaptea de 25 octombrie se ţine „Focul lui Samedru”, moment în care oamenii obişnuiesc să aprindă focuri în curţi sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoşi, iar tinerii să se căsătorească.

-Cei care sar peste flăcări vor fi sănătoşi întregul an şi feriţi de necazuri, nenorociri şi boli. După ce focul este stins, cenuşa trebuie aruncată în grădină.

-În această zi se pomenesc şi morţii şi se dă de pomană colima de Samedru, dar şi colaci în formă de cruce.

-În Molodova, pentru a vedea cum va fi vremea ăn iarna ce urmează, păstorii obişnuiesc să îşi aşeze cojocul pe iarbă, în mijlocul oilor, aşteptând să vadă care oaie se va aşeza pe el. Dacă o oaie neagră se aşează, înseamnă că iarna va fi una bună, în timp ce dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aprigă.

-Se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

-Nu se piaptănă în această zi, că-i primejdios de lup.

-Cei care vor păzi cu sfințenie această sărbătoare, vor fi feriţi de boli şi lovituri.

SFÂNTUL DUMITRU 2016. Sfântul Dumitru este perceput in popor ca fiind dăruit de la Dumnezeu cu puteri vindecătoare, dar si cu puteri asupra naturii, el fiind cel care desfrunzește pădurile, usucă plantele si ii aduna pe toți laolaltă la Focul lui Samediu. El este considerat a fi patronul pastorilor si a toamnei. 

SFÂNTUL DUMITRU 2016. Multe din superstițiile romanești sunt legate de starea vremii in ziua Sfântului Dumitru. O vreme înnorata de Sfântul Dumitru, cu vânt si ploaie prevestește zapezi grele in iarna care va veni. Iarna va fi in schimb mai blânda daca afara nu va ploua si cerul va fi senin.

In Bucovina, se zice cine seamana usturoiul dupa Sf. Dumitru va avea parte numai de paguba in anul urmator. In Oltenia, se crede ca numai cine respecta toate traditiile sarbatorii va fi protejat de necazuri, primejdii si de lupi.

SFÂNTUL DUMITRU 2016. In ziua Sfantului Dumitru, taranii taie coama cailor tineri pentru ca aceasta sa creasca frumos. Cine are imprumuturi trebuie sa le achite in aceasta zi, dar si sa faca alte socoteli noi.

Există o mulţime de tradiţii şi obiceiuri care se ţin cu ocazia prăznuirii sărbătorii de Sfântul Dumitru.

SFÂNTUL DUMITRU 2016. Ziua Sfantului Dumitru mai este cunoscuta in popor si ca Zi a Soroacelor. Este important ca aceasta zi sa te gaseasca cu toate datoriile si imprumuturile din ultimele 6 luni achitate. In caz contrar, se poate sa le dai inapoi dublu.

Mai mult, ziua de Sfântul Dumitru este momentul potrivit pentru noi tocmeli si invoieli.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru) a fost un martir creştin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, în cetatea Tesalonic. A fost martirizat în jurul anului 306 şi este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici, pe 26 octombrie.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte