CALENDAR OTODOX 2016. Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

CALENDAR OTODOX 2016. RomaniaTV.net vă prezintă cele mai importante sărbători
Alina Costache
27 oct. 2016, 02:49
CALENDAR OTODOX 2016. Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Ortodoxe 
Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor

Greco-catolice 
Sf. m. Nestor 
Romano-catolice 
Sf. Evarist, pp. m.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabov, așezat pe apa Lomului.

Sfântul Dimitrie a fost la început păstor de vite în satul său. Într-o zi, pe când se dusese să pască vitele, a călcat pe un cuib acoperit de ierburi și a strivit puișorii care se aflau în el. Pentru aceasta, s-a hotărât, spre pocăință, să lase desculț timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, faptă considerată de el a fi ca o crimă.

De tânăr a renunțat la lume și s-a retras într-o peșteră, unde era o mănăstire. Aici a primit schima monahală, trăind în post aspru, priveghere și rugăciune de toată noaptea. Pentru marea sa nevoință s-a învrednicit de darul facerii de minuni.

Cunoscându-și sfârșitul, Sfântul Dimitrie s-a culcat între două pietre mari, pe malul Lomului, și așa și-a dat sufletul.

Sfintele sale moaște au fost descoperite după mult timp printr-o minune și au fost așezate într-o biserică ridicată de domnitorul Țării Românești în satul Basarabov. Datorită unui creștin dreptcredincios, Hagi Dimitrie, din anul 1774, sfintele sale moaște se află în Catedrala Patriarhală din București.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, cultul său a fost generalizat în toată țara.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat