Klaus Iohannis: Nu mă tem de nicio suspendare

Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu îi este teamă că Parlamentul ar putea să îl suspende pentru declaraţiile făcute împotriva candidaţilor penali.
Iulian Tudor
27 oct. 2016, 16:40
Klaus Iohannis: Nu mă tem de nicio suspendare

Nu mă tem de nicio suspendare. (…) Nu cred că s-ar putea ajunge într-o asemenea situaţie„, a declarat Klaus Iohannis, întrebat fiind dacă are această temere în cazul în care va refuza să numească un premier care a fost condamnat penal.

Legat de listele cu candidaţii la alegerile parlamentare depuse de partide, Klaus Iohannis a spus că a cerut Departamentului de politică internă să analizeze numele care se regăsesc pe ele. „Am cerut colegilor din Departamentul Comunicare listele care astăzi (n.r. – joi) s-au depus. O să avem în câteva zile, 2-3 zile, listele şi atunci o să putem să ne dăm seama care partide au luat în serios mesajul meu şi care au avut impresia că nu contează”, a spus Klaus Iohannis.

CITEŞTE ŞI: Iohannis le răspunde lui Băsescu şi Tăriceanu: Hoţul strigă hoţii! E o coaliţie a unor penali celebri care vor să-şi spele imaginea