Măcel cu toporul, trei victime în stare gravă

Măcel într-o localitate din Vrancea, un bărbat şi-a tăiat cu toporul iubita şi doi prieteni. Poliţia a intervenit de urgenţă, în timp ce victimele au ajuns de urgenţă la spital.
Filip Stan
29 oct. 2016, 07:00
Măcel cu toporul, trei victime în stare gravă

Un bărbat şi două femei au ajuns la spital, după ce au fost lovite cu toporul de prietenul de pahar. Potrivit poliţiştilor, evenimentul a avut loc în comuna Rugineşti, în seara zilei de 27 octombrie. Oamenii legii spun că agresorul, un bărbat de 38 de ani, a mers în locuinţa concubinei sale, cu 8 ani mai în vârstă decât el, unde s-a întâlnit cu un bărbat din Oneşti, de 45 de ani, şi iubita acestuia, de 66 de ani.

Potrivit monitorulvn.ro, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unor discuţii în contradictoriu, între cei patru a izbucnit un conflict. Agresorul a luat un topor, cu care i-a lovit pe ceilalţi trei.

Răniţii au fost transportaţi la Spital Municipal din Adjud pentru îngrijiri medicale. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Vezi si: Turist găsit cu gâtul tăiat într-o pensiune. Un bărbat de 31 de ani, reţinut de poliţişti

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Marius Șumudică, acid după Rapid – CFR Cluj. I-a distrus: „Din respect, eu îmi schimbam numele. E jenant! Se mint!”
Capital.ro
Regulă pentru șoferi. Defectul care poate duce la respingerea mașinii la ITP. Ce spune legea despre parbriz
Playtech.ro
Top 3 cele mai periculoase țări din Europa pentru șoferi. România ocupă un loc îngrijorător în clasamentul accidentelor mortale
Adevarul
De la iluzia „mai bogați ca ungurii”, la coada UE. Austeritatea lui Bolojan, comparată cu „Epoca de Aur”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Horoscop 3 august. Ziua în care norocul își schimbă favoriții. Cine începe cu stângul și cine transformă ghinionul într-o mare să să
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România