Alertă cu bombă într-o clădire din Belgrad. Premierul sârb şi-a anulat programul de miercuri

O clădire din centrul Belgradului, care aparține companiei aeriene naționale sârbe Air Serbia, a fost evacuată miercuri în jurul orei 10 dimineața în urma unei alerte cu bombă, relatează agenția Tanjug.
Filip Stan
02 nov. 2016, 19:20
Alertă cu bombă într-o clădire din Belgrad. Premierul sârb şi-a anulat programul de miercuri

Unele surse din presa sârbă vehiculează ideea că unul dintre apartamentele din respectiva clădire ar aparține premierului Aleksandar Vucic, în timp ce alte surse susțin că acesta ar deține o locuință prin apropiere, informații neconfirmate de poliție.

Prin presa belgrădeană se mai afirmă că sub un autoturism din acea zonă s-ar fi găsit un ‘pachet suspect’. Un reporter al agenției Tanjug afirmă că un autoturism a fost scos remorcat din parcarea acelui edificiu, iar poliția și geniștii au părăsit perimetrul în jurul orei 14:00, după ce au terminat investigațiile la fața locului.

Potrivit cotidianului Blic, premierul Aleksandar Vucic și-a anulat tot programul de miercuri și nu a mai venit la birou, informație confirmată de purtătoarea sa de cuvânt, care însă nu a oferit detalii despre motivele acestei decizii.

Acest eveniment survine în contextul tensionat provocat de găsirea sâmbătă seara a unui autoturism cu arme parcat foarte aproape de locuința personală a premierului sârb, într-un loc de unde mașina sa ar fi o țintă ușoară. Printre armele și munițiile descoperite se regăsesc un lansator de grenade reactive, grenade de mână și muniții pentru pistoale-mitralieră și pentru puști cu lunetă.

Premierul Vucic nu mai locuiește în respectiva locație, o vilă situată într-o suburbie împădurită a capitalei Belgrad, el stabilindu-se la reședința sa oficială, dar mai vine acolo în vizită la părinții săi. În relatările ulterioare a fost avansată ipoteza unei tentative de asasinat care l-ar fi vizat pe fratele său, Andrej.

DailyBusiness
Cine l-ar putea înlocui pe premierul britanic Keir Starmer, dacă scandalul legat de Epstein va pune capăt mandatului său
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
El este jucătorul care își face bagajele după Dinamo – Craiova: „Fără discuții”
Capital.ro
Reguli la bloc. Plătești în continuare, chiar dacă te-ai separat și ai centrală proprie. Locatarii care vor fi taxați de asociația de proprietari
Playtech.ro
Ce este dreptul de preempțiune. Schimbarea în cazul terenurilor agricole
Adevarul
Degeaba spargem monopolul CNAS dacă sacul e gol. Expert: „Banii nu ajung pentru că nici nu au cum să ajungă”
wowbiz.ro
Cine sunt victimele accidentului cumplit din Caraș-Severin. Un tată și cei doi copii ai săi au murit în impactul devastator
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cântăreața de muzică populară Mihaela Cojocaru s-a stins din viață la 52 de ani: „Nu cred așa ceva”
iamsport.ro
Iubitul ei a văzut-o ce face pe gheață și a izbucnit în plâns. Imagini incredibile de la Jocurile Olimpice
MediaFlux
Un nou plafon pentru prețurile alimentelor. Anunțul Ministrului Agriculturii
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj