Liderul grupării „Academia Infractorilor”, condamnat definitiv la 24 de ani de închisoare

Adrian Marin Botez, liderul grupării "Academia Infractorilor", a fost condamnat definitiv, joi, de magistrații Curții de Apel București la 24 de ani, două luni și 20 de zile de închisoare.
Iulian Tudor
03 nov. 2016, 07:22
Liderul grupării

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis contestația formulată de Adrian Botez și au decis să reducă pedeapsa de 30 de ani de închisoare primită la Tribunalul București, urmând să execute 24 de ani, două luni și 20 de zile, informează news.ro. În plus, Adrian Botez este obligat să plătească un milion de lei cheltuieli judiciare.

Curtea de Apel Bucureşti a mai decis, să respingă, ca nefondate, apelurile declarate de Gheorghiu Alexandra, Pădurean Florin Alexandru, Diţă Florin Daniel, Ispas Cătălin Ionuţ, Mihai Constantin, Munteanu Petru Cosmin, Movilă Petru Bogdan şi Rusu Cosmin Andrei împotriva sentinţei date de Tribunalul Bucureşti.

Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti a stabilit că vechiul Cod penal îi este mai favorabil, astfel că Adrian Botez a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru 24 de fapte de instigare la tâlhărie în formă continuată, respectiv la şase ani de închisoare cu executare pentru instigarea la furt calificat, pentru fapta comisă în Andorra, în 5 aprilie 2011, la trei ani şi patru luni de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat, în stare de recidivă, la şase ani şi opt luni pentru instigare la tâlhărie calificată, pentru fapta din decembrie 2015, din Milano.

Botez a mai fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru instigare la tâlhărie calificată comisă în stare de recidivă, faptă care a rămas în faza tentativei, în Aarhus-Danemarca, în 10 aprilie 2015.

Instanţa a contopit toate aceste pedepse, iar în final a stabilit ca Botez să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani de închisoare, la care a adăugat spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv şase ani, cinci luni şi zece zile, rezultând 22 de ani, cinci luni şi zece zile de închisoare.

Totodată, instanţa a adăugat această pedeapsă la restul de pedeapsă de doisprezece ani de închisoare rămas neexecutat după o sentinţă mai veche a Tribunalului Bacău, rezultând astfel 34 de ani, cinci luni şi zece zile de închisoare. Pedeapsa rezultantă finală a fost stabilită de judecător la 30 de ani de închisoare, „cuantum redus la maximul general al pedepsei închisorii în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate”.

Din cei 30 de ani, instanţa a scăzut perioada arestării preventive şi a stabilit ca lui Botez să îi fie recoltate probe biologice pentru introducerea profilului său genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În final, instanţa a stabilit ca Botez să plătească un milion de lei cheltuieli judiciare către statul român.

În acelaşi dosar, Alexandra Gheorghiu, zisă “Alexa”, a fost condamnată la doi ani şi patru luni de închisoare pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi la doi ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului, la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv opt luni de închisoare. În final, Alexandra Gheorghiu va avea de executat trei ani de închisoare, instanţa dispunând suspendarea executării, sub supraveghere pe un termen de încercare de patru ani.

Florin Alexandru Pădurean, zis şi ”Baros” sau „Glonţ”, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi la doi ani şi nouă luni pentru favorizarea făptuitorului. După contopirea pedepselor, instanţa a stabilit ca acesta să o execute pe cea mai grea, la care a adăugat spor de o treime din pedeapsă, respectiv 11 luni, având astfel de executat trei ani şi 11 luni de închisoare.

Florin Daniel Diţă, zis “Butuc”, a fost condamnat la trei ani şi două luni de închisoare pentru aderare şi sprijinire grupului infracţional şi la trei ani pentru favorizarea făptuitorului. Instanţa a contopit pedepsele şi a aplicat un spor de un an, astfel că acesta va avea de executat patru ani şi două luni de închisoare.

Cătălin Ionuţ Ispas, zis „Botos”, şi Constantin Mihai, zis ”Luptătorul”, au fost condamnaţi la câte trei ani şi patru luni de închisoare pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi la câte trei ani şi trei luni pentru favorizarea făptuitorului. Instanţa a aplicat câte un spor de pedeapsă de un an şi o lună şi a stabilit ca aceştia să execute patru ani şi cinci luni de închisoare. La aceeaşi pedeapsă a fost condamnat şi Petru Cosmin Munteanu, zis “Calu”.

Instanţa l-a condamnat la cinci ani şi şapte luni de închisoare pe Petru Bogdan Movilă, zis ”Piticul”, pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă comisă în stare de recidivă, şi pentru favorizarea făptuitorului.

În cazul lui Andrei Cosmin Rusu, zis ”Chiorul”, judecătorul a schimbat încadrarea juridică a faptelor şi l-a condamnat la trei ani de închisoare, pentru aderare şi sprijinjire a unui grup infracţional organizat.

Tribunalul Bucureşti a mai stabilit disjungerea dosarului faţă de inculpaţii care au dorit judecare în regim normal, astfel că Vasilică Popa (fost Purice), Florin Mircea Savu, Andreea Ioana Niţă, Gabriela Ilinca Chirilă, Adolf Gliga, Constantin Gheorghiţă Bostan, Mihail Alexandru Martiniuc, Adrian Petruţ Chindea şi Dorel Laurenţiu Ursu vor fi judecaţi de un alt complet.

În 14 octombrie 2015, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Adrian Botez şi 17 „locotenenţi” ai acestuia, pentru 27 de tâlhării, acuzaţiile fiind de constituire sau aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, instigare şi complicitate la tâlhărie calificată, instigare la furt calificat, favorizarea făptuitorului şi tăinuire.

În cursul urmăririi penale s-au administrat probatorii care au demonstrat legătura între 29 de infracţiuni, dintre care 27 de tâlhărie sau tentative de tâlhărie, comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Austria şi Danemarca, alte două fiind infracţiuni de furt calificat comise în Andorra şi Marea Britanie. Membrii grupării ar fi produs un prejudiciu de 8.452.667 de euro.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2011, reţeaua criminală „Academia Infractorilor Români” a fost concepută, iniţiată şi organizată pe criterii militare, având o structură piramidală. Liderul reţelei, considerat „comandant suprem”, era Adrian Marin Botez, acesta având subordonate mai multe eşaloane de conducere.

Fiecare palier era specializat şi condus de anumite persoane de încredere, ce aveau grad de „ofiţer”, ultimul eşalon fiind cel de execuţie, în cadrul acestuia fiind recrutaţi tineri, atât minori, cât şi majori, din tot judeţul Neamţ, de regulă provenind din familii fără posibilităţi financiare, unii din orfelinate, alţii cu antecedente penale, dispuşi să se alăture grupării şi să comită jafuri armate la magazine de lux din vestul Europei, primind sume modice în raport de sumele de bani câştigate prin comiterea infracţiunilor, au arătat procurorii DIICOT.

Adrian Botez folosea tineri recruţi la atacurile asupra magazinelor de ceasuri şi bijuterii de lux, îi instruia pentru comiterea de jafuri în plină zi şi imita metode folosite de celebra grupare infracţională Pink Panters, apărută în fosta Iugoslavie, respectiv prin violenţă şi ameninţare, bazat pe şocul celor atacaţi. Membrii grupării reuşeau ca în câteva zeci de secunde să fure bijuterii, pietre preţioase şi ceasuri scumpe, de ordinul milioanelor de euro, susţin procurorii.

DailyBusiness
Răsturnare de situaţie, ce se întâmplă cu turul II al alegerilor. ULTIMA ORĂ
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Cum arată casa lui George Simion, din Vrancea? Motivul pentru care locuiește într-un apartament închiriat
Fanatik.ro
Locurile din România în care poți găsi aur. Zonele în care metalul prețios poate fi descoperit în râuri
Capital.ro
Cine va fi viitorul președinte al României? Date oficiale: Alegerea înțeleaptă
Playtech.ro
Când vine vara în România. Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza
DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Adevarul
SUA sau UE? Cum se poziționeaza candidații la președinția României. "Noi facem deja parte dintr-o arhitecturǎ de securitate"
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Moscova sub teroare. Atac de proporții
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Accident rutier cu 20 de persoane în județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție
Cancan.ro
Gabriela Firea, decizie de ultimă oră! Ce va face dacă Nicușor Dan câștigă alegerile prezidențiale de pe 18 mai
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se amână turul al doilea al alegerilor prezidențiale? Anunț oficial de la AEP
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Răsturnare de situație în cazul tinerei care s-ar fi speriat de urs și a căzut în lacul Frumoasa. "A târât-o până la stâncă și a aruncat-o în lac"
Simion susține că va concedia 500.000 de bugetari, dacă ajunge președinte
MediaFlux
Se dau 200 de euro din partea statului: Românii trebuie să depună documentele cât mai repede
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică