Alegeri parlamentare 2016. Deputaţii se pregătesc pentru campanie, vor lucra doar două zile pe săptămână în comisii

Alegeri parlamentare 2016. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit luni ca în următoare două săptămâni deputaţii să aibă luni şi marţi activitate în comisiile parlamentare, urmând ca de miercuri să îşi desfăşoare activitatea în teritoriu.
Filip Stan
08 nov. 2016, 11:11
Alegeri parlamentare 2016. Deputaţii se pregătesc pentru campanie, vor lucra doar două zile pe săptămână în comisii

Alegeri parlamentare 2016.  „Programul de săptămâna viitoare este că luni şi marţi vor fi comisii, iar miercuri, joi, vineri, sămbătă — activităţi în teritoriu”, a declarat secretarul Camerei Deputaţilor, deputatul PSD Marcel Ciolacu.

El a argumentat că şi senatorii au adoptat o decizie similară.

Conducerea Senatului a decis ca şedinţa de plen de luni să fie ultima din această legislatură, în rest senatorii urmând să lucreze doar în comisiile de specialitate şi în teritoriu, preşedintele Călin Popescu Tăriceanu urmând să convoace plenul doar în situaţii „deosebite”. Senatorii nu s-au putut mobiliza însă nici pentru această ultimă şedinţă, astfel că aceasta a fost suspendată, scrie Mediafax.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB și l-a umilit public: „Ești un vagabond!” Pus să conducă un Matiz, i-a luat 100.000 de euro lui Becali și acum îl invită „să ia cina în oraș”
Capital.ro
Planurile pentru vacanța de iarnă pot începe. Când se deschid târgurile de Crăciun din Europa în 2026
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte