Funcţionarii publici solicită demisia şefului ANAF pentru refuzul acestuia de a aplica ordonanţa privind discriminările salariale

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) solicită, miercuri, prin intermediul unei scrisori transmise premierului Dacian Cioloș, demiterea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș, considerând că "prin activitatea sa, acesta aduce grave prejudicii statului de drept", întrucât refuză să pună în aplicare prevederile OUG 43/2016 privind eliminarea discriminărilor salariale din sistem.
Filip Stan
09 nov. 2016, 11:46
Funcţionarii publici solicită demisia şefului ANAF pentru refuzul acestuia de a aplica ordonanţa privind discriminările salariale

Un al motiv invocat pentru demiterea șefului Fiscului este refuzul acestuia de a pune în aplicare Ordonanța care face referire la eliminarea discriminărilor salariale.

„În fapt, acesta (Dragoș Doroș, n.r.) refuză, pentru a treia lună consecutiv, punerea în aplicare a OUG 43/2016, Ordonanță emisă de Guvernul Cioloș pentru eliminarea discriminărilor salariale, în cazul de față, din cadrul Grupului de unități subordonat ANAF. Astfel, această instituție devene singura din sistemul instituțional românesc, căreia nu i s-au aplicat prevederile ordonanței. Cu toate că Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, conform adresei nr. 82823/2016, susține că interpretarea oficială a modului de aplicare a ordonanței mai sus amintite o face Ministerul Muncii ca inițiator al actului normativ, interpretare făcută de acesta și transmisă prin adresă oficială președintelui ANAF, acesta refuză, cu rea credință, punerea în aplicare”, susțin reprezentanții SNFP, conform Agerpres.

Funcționarii publici precizează, totodată, că „atitudinea nemaiîntâlnită până astăzi în activitatea unui Guvern, de a-și sfida propriile acte normative, ne determină să cerem demisia președintelui ANAF, Dragoș Doroș, deoarece acesta nu mai îndeplinește cerințele funcției cu care este investit, nemaiavând autoritatea de a solicita propriilor angajați sau contribuabililor respectarea legii”.

„Menținerea domnului Dragoș Doroș în fruntea acestei instituții aduce grave atingeri valorilor fundamentale ale statului de drept, afectând pe fond conectarea întregului personal la obiectivele guvernamentale. Domnule Prim-ministru, având în vedere mesajele dumneavoastră publice referitoare la nerespectarea prevederilor OUG 20/2016 de către Camera Deputaților, cu ocazia legiferării acesteia, catalogând acțiunea de modificare ca fiind iresponsabilă, ne vedem nevoiți să vă solicităm demiterea domnului Dragoș Doroș, președintele ANAF, spunându-vă că atitudinea acestuia de a nu respecta prevederile OUG43/2016, așa cum ați promovat-o dumneavoastră, este, de asemenea, iresponsabilă”, subliniază sindicaliștii.

Săptămâna trecută, sindicaliștii din cadrul Direcțiilor Regionale ale Finanțelor Publice au anunțat că dau în judecată angajatorii și președintele ANAF, pentru că s-a dispus echivalarea salariilor pe funcții publice similare fără a se ține cont de dispozițiile OUG 43/2016.

‘Membrii Sindicatului Național al Funcționarilor Publici (SNFP) din cadrul Direcțiilor Regionale ale Finanțelor Publice dau în judecată angajatorii și președintele ANAF, motivat de faptul că s-a dispus echivalarea pe funcții publice similare fără a se ține cont de dispozițiile OUG 43/2016, precum și de interpretările oficiale date de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, creând astfel un prejudiciu major tuturor angajaților din structurile teritoriale ale finanțelor publice. Subiectivismul în aplicarea legii, într-o țară membră UE și condusă, după cum ne plăcea să spunem până astăzi, de tehnocrați, nu este asumat și agreat de finanțiști, punându-se astfel un mare semn de întrebare asupra obiectivității administrării fiscale’, se arăta în comunicatul SNFP.

La începutul lunii octombrie, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici anunțau faptul că au demarat procedurile în vederea organizării de proteste pentru a determina Ministerul Finanțelor Publice și ANAF să pună în aplicare dispozițiile legale aflate în vigoare, referitoare la eliminarea discriminărilor salariale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
De ce cazul Reghecampf vs Craiova se va finaliza prost indiferent de verdict. Ștefan Beldie numește singurul vinovat!
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 14 octombrie. BNR a publicat cotațiile pentru principalele valute. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină
Playtech.ro
Unde a venit deja iarna în România. Zonele pentru care ANM anunță lapoviță, ninsori și strat de zăpadă
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Guvernul condus de Luca Niculescu ar putea primi votul săptămâna aceasta. Calendarul partidelor
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT