Primul efect al administraţiei Trump pentru România: Bugetul apărării ar putea creşte cu un miliard de dolari

Donald Trump a spus, în campania electorală, că statele care nu asigură cel puţin 2% din PIB pentru Apărare, conform solicitării conducerii NATO, nu vor mai fi apărate de armata americană. Ca să ajungă la acest procent, România trebuie să aloce, suplimentar, anul viitor, 4,9 miliarde de lei pentru Apărare, adică mai mult de un miliard de euro.
Filip Stan
09 nov. 2016, 12:49
Primul efect al administraţiei Trump pentru România: Bugetul apărării ar putea creşte cu un miliard de dolari

România ar putea fi obligată să crească cheltuielile destinate apărării cu circa 0,5% din PIB, pentru a ajunge la nivelul de 2%, solicitat de NATO şi considerat obligatoriu în campania electorală de noul preşedinte al SUA, Donald Trump, pentru ca armata americană să protejeze celelalte state membre ale alianţei.

Solicitarea a fost făcută de oficialii NATO, în vara acestui an, şi a fost folosită chiar de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în campania electorală.

„Dacă nu putem fi remuneraţi cum se cuvine pentru costul uriaş al armatei noastre care protejează alte ţări, atunci da, aş fi pregătit să le spun acelor ţări «Felicitări, de acum vă veţi apăra singuri»”, a spus Trump.

Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a condiționat angajamentul SUA față de apărarea aliaților din NATO de sporirea cheltuielilor militare ale acestora, având în vedere că în prezent, în afară de SUA, numai câteva state membre ale Alianței alocă apărării cel puțin 2% din PIB, scrie Economica.net.

Într-un interviu acordat în luna iulie publicației The New York Times, la o întrebare legată de acțiunile amenințătoare ale Rusiei la adresa țărilor baltice, Trump a spus că, dacă Rusia le va ataca, atunci el va decide să le vină în ajutor numai după ce va analiza dacă aceste națiuni „și-au îndeplinit obligațiile față de noi”.

Iată ce declara ambasadorul American la Bucureşti, Hans Klemm, cu doar o zi în urmă.

”Într-adevăr, (Donald Trump, n.r.) a spus acest lucru, iar declarația lui trebuie luată ca atare. Drept răspuns, președintele Obama a subliniat importanța NATO, importanța Alianței pentru membri și pentru relația trans-atlantică. Una dintre deciziile luate la Summitul NATO din Țara Galilor a fost ca toate țările membre să aloce cel puțin 2% din PIB pentru Apărare. SUA depășesc deja acest procent, sunt una dintre cele trei sau patru țări care fac acest lucru, România va depăși și ea acest prag în 2017 și încurajăm în continuare și celelalte țări să facă același lucru”, a afirmat ambasadorul SUA în România.

Cheltuielile pentru apărare ale României raportate la Produsul Intern Brut indică un procent estimat de 1.48%, ceea ce clasează Bucureștiul pe locul al 10-lea între țările membre ale Alianței, potrivit unor date publicate la jumătatea acestui an de către Calea Europeană. România este a 10-a forță ca număr de trupe în cadrul NATO, cu un efectiv de 70.000 de trupe.

Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, Produsul Intern al României va fi, anul viitor, de 807 miliarde de lei. În acest an, Apărarea a primit 1,48% dintr-un PIB de 758, 4 miliarde de lei.

Potrivit unor calcule grosiere, asta înseamnă că, pentru a ajunge la acel 2% din PIB, România va trebui  să aloce Apărării suplimentar, 4,9 miliarde de lei în anul ce vine. Adică peste un miliard de euro.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Legenda gimnasticii a fost la un pas de moarte. Dezvăluiri cutremurătoare
Capital.ro
Obligație legală pentru românii care stau la bloc. Nerespectarea regulamentului atrage amenzi de până la 9.000 lei
Playtech.ro
Cum verifici dacă un hotel există cu adevărat înainte să plătești avansul. Pașii care te pot feri de o înșelătorie
Adevarul
Scandalul ROBOR. Pot românii să își recupereze banii din rate? Ce spun experții
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Hidroelectrica anunță schimbare la facturi. Vizează doar anumiți clienți, în funcție de data din contract
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți