Reprezentanţii Transelectrica şi ai CNE Cernavodă vor analiza cauzele avariei externe ce a dus la deconectarea Unităţii 1 Cernavodă

Reprezentanții Transelectrica și cei ai Centralei Nuclearoelectrice (CNE) de la Cernavodă vor avea o întâlnire tehnică pentru a analiza detaliat cauzele producerii avariei ce a dus la deconectarea centralei de la Sistemul Energetic Național, urmând să stabilească și măsurile ce se impun pentru prevenirea unor evenimente similare.
Alina Costache
09 nov. 2016, 19:56
Reprezentanţii Transelectrica şi ai CNE Cernavodă vor analiza cauzele avariei externe ce a dus la deconectarea Unităţii 1 Cernavodă

„Din informațiile operative, transmise de către personalul de comandă operativă al Unității 1 CNE Cernavodă, declanșarea de la SEN a Unității 1 CNE Cernavodă s-a produs ca urmare a declanșării turbinei de la sistemul de excitație sau/și protecție generator aferent U1 CNE Cernavodă, în momentul apariției defectului trecător de pe linia de 400 kV. În conformitate cu procedurile specifice va avea loc o întâlnire tehnică comună Transelectrica — CNE Cernavodă pentru analiza detaliată a cauzelor producerii evenimentului și stabilirea măsurilor ce se impun pentru prevenirea unor evenimente similare”, se spune într-un comunicat al Transelectrica.

Potrivit sursei citate, Stația 400 kV Cernavodă este racordată la Rețeaua Electrică de Transport prin intermediul a cinci linii electrice aeriene de înaltă tensiune de 400 kV și a fost proiectată pentru evacuarea în condiții de siguranță în Sistemul Electroenergetic Național a energiei electrice produse de către Unitățile 1 și 2 CNE Cernavodă.

În data de 8 noiembrie, la ora 15:37, ca urmare a unor condiții meteo nevaforabile caracterizate prin intensificări de vânt cu aspect de vijelie și ploaie în zonă, a avut loc un defect trecător pe una dintre cele cinci linii de evacuare, respectiv pe LEA 400 kV Gura Ialomiței — Cernavodă circ. 2, eliminat rapid și corect de instalațiile de protecție din capetele liniei. După eliminarea defectului, linia a continuat funcționarea normală și fără a afecta capacitatea de evacuare a puterii din CNE Cernavodă, a explicat compania.

„Menționăm că CNTEE Transelectrica SA este preocupată permanent de creșterea siguranței în funcționare a instalațiilor din SEN și, în mod special, în cele aferente zonei de rețea adiacentă centralei nucleare de la Cernavodă, fiind consecventă strategiei de modernizare a liniilor și stațiilor electrice din RET, continuând procesul de realizare a obiectivelor asumate prin planul de dezvoltare a RET pe termen mediu și lung”, au subliniat reprezentanții Transelectrica.

Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă a fost deconectată marți, la ora 15:37, de la Sistemul Energetic Național din cauza unei avarii produse la linia de evacuare putere de 400KV în SEN, a informat miercuri Nuclearelectrica printr-un comunicat remis AGERPRES.

„Această avarie, apărută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unității 1 de la SEN. Ca urmare a reducerii puterii pe fondul deconectării turbogeneratorului de la rețea, specialiștii CNE Cernavodă au constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare care, conform procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită”, au precizat reprezentanții companiei, subliniind că Unitatea 1 va fi reconectată la SEN după finalizarea lucrărilor.

Reprezentanții Nuclearelectrica a mai menționat că sistemele centralei funcționează conform proiectului și nu există niciun impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populației și mediului înconjurător.

Citeşte şi Reactorul 1 de la Cernavodă, scos din funcţiune din cauza vremii extreme

 

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fiul unui fost mare fotbalist, suspect într-un accident în Primăverii! A lovit o femeie și a fugit de la fața locului! Exclusiv
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită. Decizia luată după ce a ieșit din închisoare: Nu mai pierd timpul
Playtech.ro
Iluzie optică. Tu poţi observa bufniţa ascunsă în imaginea de mai jos?
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
A murit Ionuț Americanu! Anunțul tulburător făcut de Cornelia, dansatoarea maneliștilor: „Nu-mi vine să cred”
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Breaking news! FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Urmează anunțul oficial
MediaFlux
Se dau amenzi uriașe. Românii mai au la dispoziție doar două săptămâni să rezolve
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor