Isărescu: Decizia CCR cu privire la Legea dării în plată, care trimite cazurile în faţa unui judecător, un progres

În cazul Legii privind darea în plată s-au făcut o serie de progrese și clarificări, prin reintroducerea actului normativ în cadrul Codului Civil în baza deciziei Curții Constituționale, în sensul că un judecător va decide, de la caz la caz, dacă o cerere de dare în plată este justificată sau nu, susține guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Iulian Tudor
10 nov. 2016, 11:18
Isărescu: Decizia CCR cu privire la Legea dării în plată, care trimite cazurile în faţa unui judecător, un progres

„Cu trimiterea Legii privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei la cursul istoric la Curtea Constituțională și reintroducerea Legii Dării în plată în cadrul Codului Civil prin decizia CCR, noi apreciem că riscurile sunt diminuate. Dar așteptăm explicațiile Curții Constituționale, pentru că noutatea este foarte importantă, această impreviziune cum spun dânșii și trimiterea în fața unui judecător, pentru ca, de la caz la caz, să se stabilească dacă o solicitare de dare în plată se justifică sau nu și cum trebuie făcută”, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.

Modalitatea de aplicare a Legii dării în plată, decisă de CCR, reprezintă o formulă juridică a principiului economic pe care l-a enunțat și BNR, respectiv împărțirea poverii. „Împărțirea poverii, nu a riscurilor, pentru că băncile nu au cum să împartă riscurile, pentru că au contracte. Împărțirea poverii înseamnă restructurarea creditului, analiza caz cu caz și abordarea bilaterală, nu otova, și abordarea caz cu caz, la fiecare credit și în fața unui judecător”, a mai spus Isărescu.

El a reamintit că și BNR a propus, în Parlament, cinci amendamente la Legea dării în plată, din care două au fost respinse, unul dintre acestea referindu-se la o variantă similară de rezolvare a cazurilor de dare în plată, prin mediere. „Noi am propus medierea, dar este chiar mai bine prin decizie a unui judecător”, a subliniat guvernatorul BNR.

În privința Legi conversiei, guvernatorul BNR a spus că așteaptă decizia Curții Constituționale și apoi să parcurgă traseul legislativ, inclusiv promulgarea.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Ce s-a întâmplat cu actorul care l-a interpretat pe Iisus. Blestemul neștiut al acestui rol
Fanatik.ro
Fotbalistul unei echipe importante din Spania, scos din echipă pentru o relație cu fiica unei legende a clubului? ”Oamenii vorbesc multe”
Capital.ro
Blocaj la bancă. Nu se mai emite cash, bancomatele devin nefuncționale. Situațiile în care clienții nu mai pot accesa banii din cont
Playtech.ro
Reduceri masive în Bulgaria pentru români. Cât ajunge un sejur acum pe litoralul vecin pentru o familie de doi adulţi şi un copil
Adevarul
Ce a obținut Trump pariind pe un ultimatum apocaliptic în războiul cu Iranul
wowbiz.ro
Valentin Sanfira a vrut ca toată lumea să afle de la el! Mesajul emoționant transmis în mediul online: „Nu se poate nărui cu vorbe goale…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Fosta jucătoare de handbal a României e decisă: ”Fetița mea, când o să crească, o să o duc la casa de copii”
MediaFlux
Vinerea Mare 2026. Zi de doliu și post negru. Ce este total interzis astăzi
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj