Gabriela Firea spune că relaţia cu unii miniştri tehnocraţi a fost destul de tensionată

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat vineri că relația avută cu unii miniștri din guvernul tehnocrat a fost destul de tensionată.
Iulian Tudor
11 nov. 2016, 16:06
Gabriela Firea spune că relaţia cu unii miniştri tehnocraţi a fost destul de tensionată

„Relația a fost destul de tensionată cu unii dintre miniștri, pentru că se apropia campania electorală și au gândit în cheie politică relația cu Primăria Capitalei. Au fost câțiva miniștri extrem de belicoși chiar și în reacții publice, chiar și în precizări pe Facebook și, de asemenea, chiar în relație directă cu noi. Aș menționa chiar o relație tensionată cu doamna ministru Palmer de la Mediu”, a afirmat Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Primarul general a susținut că a fost uimită de reacția publică a ministrului, care „a editorializat foarte mult un comunicat de presă și o declarație” atunci când a spus „doamna Firea s-a pierdut cu firea”.

„S-au întâmplat foarte multe evenimente la RADET, chiar în acea perioadă negociam, discutam întâlnirea și dumneaei nu a vrut sub nicio formă să vină la sediul Primăriei, așa cum au făcut alți miniștri, (…) a insistat foarte mult ca eu să vin la sediul ministerului. Nu a fost nicio problemă legată de acest aspect. I-am propus chiar, dacă vrea să deblocăm, să mergem pe un teren neutru, într-o altă locație. Nu mă împiedic de acest incident. M-a uimit însă reacția publică, pentru că un ministru pe care eu îl etichetam o persoană mai sobră (…) a editorializat foarte mult un comunicat de presă și o declarație, a spus: ‘doamna Firea s-a pierdut cu firea’, a făcut tot felul de comentarii nelalocul lor, dar am trecut peste acest incident și ulterior am comunicat cu secretarul de stat, cu directori, am reușit să ne facem treaba”, a povestit Firea.

De asemenea, ea a susținut că ministrul Culturii, Corina Șuteu, o critică tot timpul pentru „lucruri închipuite”.

„Ultima ispravă a fost aceea de a mă acuza că Muzeul Literaturii nu are sediu și că doamna primar nu vrea să îi dea sediu și a avut parte de o reacție chiar din partea directorului muzeului, care i-a spus: ‘doamna ministru, avem și sediu de la Primărie și Primăria ne-a dat și bani să îl renovăm'”, a spus Firea.

CITEŞTE ŞI: Firea: Nu vizez o funcţie de premier după alegeri şi nici o candidatură la prezidenţiale în 2019

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Betis Sevilla, transfer spectaculos din SuperLiga! Spaniolii au venit special după „copilul-minune” și i-au convins familia
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat