ANI solicită procurorilor cercetarea unui fost rector de la Academia de Poliţie pentru conflict de interese

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în vederea cercetării lui Ioan Liviu Tăut, fost rector (împuternicit) al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.
Iulian Tudor
17 nov. 2016, 07:39
ANI solicită procurorilor cercetarea unui fost rector de la Academia de Poliţie pentru conflict de interese

Potrivit unui comunicat al ANI, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Ioan Liviu Tăut, a semnat și aprobat mai multe documente aferente proiectului „Promovarea cercetării științifice din domeniul criminalisticii în activitatea judiciară”—beneficiar Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul căruia a făcut parte din echipa de implementare în calitate de expert pe termen lung, obținând astfel un folos de 25.257 lei.

Art. 301 din Codul penal prevede: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT