Incendiu de amploare în Cluj. Trei persoane au ajuns la spital

Trei persoane au fost transportate, sâmbătă seara, la spital, în urma unui incendiu care a avut loc la mai multe barăci, fiind nevoie de prezenţa poliţiştilor şi jandarmilor pentru buna desfăşurare a intervenţiei de stingere a focului.
Filip Stan
19 nov. 2016, 19:17
Incendiu de amploare în Cluj. Trei persoane au ajuns la spital

Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a declarat, sâmbătă, că la locul incendiului au fost deplasate mai multe autospeciale de pompieri, dar şi ambulanţe ale SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Cluj.

„Un număr de şase barăci improvizate au fost afectate de un incendiu izbucnit pe strada Cantonului, unele în proporţie de sută la sută. În acestea locuiau peste 20 de persoane printre care şi 6 copii. Trei persoane au fost transportate la spital, două intoxicate cu fum, iar a treia cu arsuri. A fost nevoie de prezenţa poliţiştilor, jandarmilor, trupelor DIAS şi a poliţiştilor locali pentru buna desfăşurare a intervenţiei de stingere a focului din cauza locatarilor agitaţi. La incendiu s-a intervenit cu mai multe autospeciale de pompieri dar au fost aduse şi ambulanţe de la SMURDE sau SAJ Cluj”, a spus Biriş, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, pompierii cercetează cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

Citeşte şi Incendiu într-un apartament din Buzău. Un adolescent a fost salvat în ultima clipă de pompieri

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România