România, pe locul nouă în ceea ce priveşte numărul de morţi în avalanşe

România se află pe locul al nouălea în ceea ce priveşte numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în avalanşe în perioada 1983 - 2015, conform unei statistici care ia în calcul avalanşele produse în ţări membre ale International Commission for Alpine Rescue (ICAR), structură din care fac parte zeci de asociaţii ale salvatorilor montani din întreaga lume, inclusiv din România.
Iulian Tudor
22 nov. 2016, 10:17
România, pe locul nouă în ceea ce priveşte numărul de morţi în avalanşe

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Salvamont Argeş, o statistică realizată pentru ţările membre ale International Commission for Alpine Rescue situează România pe locul al nouălea în ceea ce priveşte numărul de morţi în avalanşă, cu 2,78 morţi pe sezon.

„Statistica se referă la perioada 1983-2015, astfel încât nu ia în calcul şi avalanşa de la Bâlea Lac, din 17 aprilie 1977, soldată cu 23 de morţi, care ar fi contribuit serios la creşterea valorii medii. În afara acelui cumplit sezon, numărul maxim de morţi în avalanşă din ţara noastră a fost de câte nouă, în două sezoane diferite”, se precizează în documentul citat de news.ro.

Conform aceleiaşi surse, în ultimii ani, ca urmare a încălzirii climei, iernile sunt mai uscate şi mai scurte, prin urmare pericolul de avalanşă fiind „mai puţin extins şi mai puţin evident”.

„În sezonul 2014-2015 au fost şase avalanşe, cu 17 schiori implicaţi, supravieţuind toţi. Dar masa de zăpada era mult sub normal în oricare dintre momente, considerând normale iernile anilor ’80 si ’90. Din fericire, a crescut şi nivelul de pregătire în autosalvare, schiorii de free-ride având în mare parte kitul de avalanşă, pe care ştiu să îl folosească, mulţi fiind dotaţi şi cu rucsaci cu airbag.Însă trebuie conştientizat faptul că toate acestea, coroborate cu emiterea şi consultarea buletinului de risc de avalanşă, doar cresc şansele, nu sunt soluţii care să garanteze supravieţuirea”, se menţionează în comunicatul Salvamont Argeş.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
A semnat cu Dinamo pe 3 ani, după ce a fost aproape de revenirea la FCSB: ”Cea mai bună alegere”
Capital.ro
Miliarde în joc: piața ambalajelor inteligente și expansiunea care nu se vede la raft
Playtech.ro
Ce salarii au nepalezii, srilankezii și indienii în țările lor. De aceea aleg să muncească în România
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei minori și părinții lor, transportați de urgență la spital! Căruța în care se aflau a fost spulberată de o mașină, în Târgoviște
iamsport.ro
Cum l-a numit Gică Hagi pe fostul selecționer al României: ”La fel de mare ca oricare altul! Disciplină, ordine, nu accepta negocieri”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?