Băsescu: Cioloş nu vrea să se bage în mizeria politică, dar nu poţi să mănânci griş cu lapte şi să nu ţi se scurgă pe lângă

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, susţine, într-un interviu acordat News.ro, că ceea ce face premierul Dacian Cioloş este necinstit, pentru că spune că nu vrea partide, dar face campanie pentru PNL, iar dacă după alegeri se va ajunge în Parlament cu varianta Cioloş premier, PMP va vota împotrivă.
Iulian Tudor
22 nov. 2016, 15:47
Băsescu: Cioloş nu vrea să se bage în mizeria politică, dar nu poţi să mănânci griş cu lapte şi să nu ţi se scurgă pe lângă

Traian Băsescu susţine că varianta Cioloş premier este ”incorectă”. ”Ştiţi cum e? E ca unul care stă în tribună la un meci de tenis, se uită cum merge mingea şi, la sfârşit, în loc să se dea cupa câştigătorului din teren, se înmânează unuia din tribune. E caraghios”, a declarat Traian Băsescu, potrivit news.ro.

Întrebat dacă PMP l-ar susţine pe Dacian Cioloş premier, Traian Băsescu a răspuns: ”Nu. PMP, cu cei opt parlamentari pe care îi avea, a votat împotriva învestirii Guvernului Cioloş, ca idee de Guvern tehnocrat, iar ce face Dacian Cioloş acum nu e cinstit. El vrea să fie prim-ministru, nu vrea să se bage în ceea ce el consideră a fi mizeria politică şi trebuie spus că nu poţi să mănânci griş cu lapte şi să nu ţi se scurgă pe lângă”.

Băsescu a subliniat că, dacă se ajunge în Parlament cu varianta Cioloş premier, nu ar fi de cord ca PMP să voteze pentru: ”N-aş fi de acord, măcar şi pentru incorectitudinea cu care se manifestă în timpul acestei campanii. Spune că nu vrea partide, dar face campanie pentru PNL. E incorect”.

Întrebat dacă din actualul Cabinet Cioloş vede oameni capabili care ar putea să rămână sau ar trebui să rămână şi după alegeri, liderul PMP a spus că nu crede în guvern tehnocrat.

”Pentru mine, valoarea este zero a unui astfel de Guvern. Chiar ei s-au autodefinit ca fiind Guvernul zero şi zero rămâne. Le observ tupeul miniştrilor, agresivitatea miniştrilor, capacitatea de propagandă a miniştrilor lui Cioloş, dar în spatele lor e un hău. Şi de experienţă de guvernare, şi de cunoştinţe legate de sistemele pe care le conduc. Uitaţi-vă la sănătate. Tot timpul auzim: nu mai sunt vaccinuri pentru bebeluşi”, a mai declarat Traian Băsescu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cum îi afectează, de fapt, pe fotbaliștii români noile reguli FIFA privind transferurile. Cazurile Borza, Tavi Popescu sau Rareș Ilie
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
Greșeala care blochează dosarul de pensie. Documentul lipsă poate întârzia plata cu luni de zile
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?