Barack Obama a cruţat curcani înainte de Ziua Recunoştinţei pentru ultima dată în mandatul său

Președintele american, Barack Obama, a cruțat ultimii curcani de Ziua Recunoștinței din timpul mandatului său, miercuri, în cadrul unei ceremonii tradiționale care are loc în fiecare an la Casa Albă, informează CNN.
Filip Stan
24 nov. 2016, 08:34
Barack Obama a cruţat curcani înainte de Ziua Recunoştinţei pentru ultima dată în mandatul său

Alături de Obama s-au aflat la Rose Garden doi nepoți, Austin și Aaron Robinson, fiii fratelui lui Michelle Obama, Craig Robinson, în condițiile în care cele două fete ale cuplului prezidențial, Sasha și Malia, au lipsit de la eveniment. ”Pur și simplu nu au mai suportat glumele mele — s-au săturat”, a glumit președintele.

Curcanii albi cruțați anul acesta de Obama, Tater și Tot, au fost aduși la Washington din Statul Iowa. 

”Vreau să amintesc și de marii curcani care nu au fost atât de norocoși, care nu au prins trenul către libertate. Care și-au întâmpinat destinul cu curaj și spirit de sacrificiu și au dovedit că nu au fost pui”, a spus Obama folosind un joc de cuvinte, ”chicken” (pui) fiind tradus și prin laș.

Obama a mulțumit cu această ocazie și poporului american în numele familiei sale pentru încrederea acordată.

Președintele american a precizat că tradiția anuală nu se va încheia odată cu mandatul său la Casa Albă, încheind cu binecunoscutul său îndemn ”Da, putem!”. 

Barack Obama va fi înlocuit la Casa Albă, în ianuarie, de Donald Trump. Acesta a trimis la rândul lui un mesaj de Ziua Recunoștinței. „Mă rog ca în această zi de Thanksgiving, să începem să vindecăm dezbinările dintre noi și să mergem înainte ca o țară unită, întăriți de un proiect comun și a unei voințe într-adevăr comune”, a fost mesajul lui său pentru americani.

Ziua Recunoștinței este o sărbătoare a Statelor Unite cu o tradiție de circa 150 de ani, fiind marcată anual în a patra zi de joi din luna noiembrie. 

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
„Nu pot să cred!”. Comentatorul BBC a rămas mască la golul care l-a înfuriat pe Messi. Video
Capital.ro
România a primit peste 100 de miliarde de euro de la UE. Victor Negrescu: 9 din 10 investiții publice au fost realizate cu bani europeni
Playtech.ro
Lista greșelilor din trafic care aduc cele mai multe amenzi turiștilor în Grecia. La ce trebuie să fie atenți românii care merg cu mașina în vacanță
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Naum, oripilat de ce i s-a povestit în direct: ”Poftim? Ce ai cu ei?!”
MediaFlux
La 75 de ani și după patru căsnicii ratate, celebra actriță s-a logodit din nou: „El este alesul!”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?