Sunt cufundată în fotoliul moale de pluș pe care Florin mi l-a întors cu fața spre fereastră, mă uit la cerul incredibil de albastru pentru o zi de februarie. încerc să prind o țigară cu buzele încă umflate și dureroase, dar renunț. Florin îmi aduce o cană cu ceai și mi-o pune în mâini. Aș fi preferat o gură de ceva tare, să uit de trauma prin care am trecut, dar mi s-a spus că n-am voie, fiindcă iau antibiotice.

— Hai, Dora, bea, măcar puțin! mă îndeamnă Florin. și, te rog, mai gândește-te, ești absolut sigură că nu vrei să depui plângere la Poliție? Chiar nu l-ai văzut deloc pe agresor? Nu-ți amintești nimic?

— Mmm, îi răspund, deși buzele nu mă mai dor atât de rău încât să nu pot vorbi.

în schimb, scutur din cap. Adică, nu vreau să depun plângere și nu-l pot descrie pe agresor. Asta e o minciună, fiindcă l-aș putea descrie în detaliu. Florin mă privește cu îngrijorare și oftează. Grija lui pentru mine mă impresionează și mă unge pe suflet.

Nu demult, abia dacă mă observa. Gândul lui zbura la Mihaela, iar al meu, la Sergiu. Eram două cupluri într-unul singur. Odată, formam cu adevărat un cuplu strâns unit, sudat prin dragoste și dăruire. Dar greutățile prin care am trecut ne-au îndepărtat pe nesimțite. Ne-am dorit cu ardoare un copil, ba chiar mai mulți. Numai că am pierdut trei sarcini. Trei mari speranțe, sfârșite prin trei mari deziluzii.

Medicii mi-au spus că e riscant să mai încerc. Asta ne-a pus capac. Am vrut să urmez un tratament hormonal, dar Florin s-a opus.

— Care-i problema? ți-e frică să nu ne coste prea mult? Te gândești mai mult la bani decât la viitorul nostru? Nu înțeleg ce te reține…

— Ba tocmai la viitorul nostru mă gân-desc, Dora, la sănătatea ta! Oricât de mult îmi doresc un copil, nu sunt de acord să te supui unor experimente cu final incert. Nu vreau să fii o mamă bolnavă. Prefer o ne-vastă sănătoasă, e clar? și cu asta am încheiat subiectul!

— Adică eu sunt de vină?

— știi bancul ăla cu „di vină suntem amândoi”? mi-a lansat el, cu un zâmbet obosit, în loc să mă ia în brațe și să mă împace, așa cum făcea întotdeauna când se iscau mici scântei între noi.

Doar că, de data asta, n-a fost o scânteie, ci un fulger orbitor care mi-a săpat adânc în suflet. Florin s-a închis tot mai mult în el. A început să evite tot mai des să facem dragoste. Se făcea că adoarme brusc, de îndată ce punea capul pe pernă.

— Ești ca iepurașul ăla din reclamă pe care-l lasă brusc bateriile, i-am zis într-o dimineață, bătând șaua să priceapă… armăsarul.

S-a uitat uimit la mine, fără să schițeze măcar un zâmbet. A renunțat să ducă la gură ceașca de cafea și a pus-o la loc pe masă. Mi s-a părut că i-a tremurat puțin mâna.

— Cum adică? Cu ce-am greșit? întrebarea lui defensivă m-a făcut să regret imediat ceea ce spusesem, dar nu puteam să dau înapoi.

— Adică adormi instantaneu când te bagi în pat, parcă ai un magnet în perna aia..

A lăsat un moment ochii în pământ, înainte să-și apuce ceașca de cafea. Cu ambele mâini.

— Păi așa o fi, dragă, de când am atâta de lucru, nu-i de mirare că mă lasă bateri-ile. Chiar așa, adorm imediat? Nici nu mi-am dat seama!

Dacă i-aș fi răspuns că întotdeauna a avut mult de lucru, dar că asta nu ne-a afectat niciodată viața intimă, ar fi însemnat să pornesc o ceartă. și așa între noi se instalase deja o răceală difuză.

Nu știu când s-a transformat răceala în îngheț. Dar știu când am constatat-o prima oară pe pielea mea: la petrecerea de revelion care trebuia să ne treacă bucuroși în 2015. Florin și-a atins scopul, căci atunci a cunoscut-o pe Mihaela. Au flirtat aproape întreaga noapte, cu câteva mici excepții. Una dintre ele a fost momentul în care toată lumea își umple în grabă paharul cu șampanie, gata să ciocnească la ora doișpe fix. Florin s-a achitat impecabil de îndatorirea asta. A ciocnit mai întâi cu mine, mi-a aplicat chiar și un sărut fugar pe buze. Pe urmă, și-a văzut de cucerirea lui. Nu era nici mai tânără, nici mai arătoasă decât mine. Dar avea ceva ce eu n-aveam sau nu mai aveam. Noroc că era din alt oraș.

Continiuarea pe libertatea.ro