Nu obişnuieşti să mergi duminica la biserică? Un preot vorbeşte despre ce se întâmplă cu cei care lipsesc de la Sfânta Liturghie

Într-una din cuvântările ținute în timpul vieții, părintele Ilie Cleopa le-a explicat credincioșilor ce se întâmplă cu cei care nu ajung la biserica în Sfânta Zi de Duminică.
Filip Stan
27 nov. 2016, 13:09
Nu obişnuieşti să mergi duminica la biserică? Un preot vorbeşte despre ce se întâmplă cu cei care lipsesc de la Sfânta Liturghie

Preotul Ilie Cleopa îndeamnă credincioşii să lase toate treburile de-oparte şi să meargă duminica la biserică pentru că este vai şi amar de cel care lipseşte de la Sfânta Liturghie fără un motiv întemeiat.

„Ne cheamă Iisus Hristos la ospățul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor și preoții satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica și la marile Sărbători cu toții la biserică?

De ce punem motive că „ne-am cumpărat țarine”, adică griji pământești, că „ne-am cumpărat cinci perechi de boi”, adică ne-am robit de patimi cele cinci simțiri, și că „ne-am luat femeie”, adică ne-am dedat la beții și desfrânări, mai ales Duminica și de aceea nu putem veni la ospățul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții din cer?

Vedem la Sfânta Liturghie, Duminica, mai mult bătrâni și văduve, dar tinerii și copiii dumnevoastră unde sunt?

De ce nu vin cât mai mulți la slujbele bisericii, la Sfânta Liturghie? Hristos din cer se jertfește pe Sfânta Masă, sfinții și îngerii din cer cântă cu noi în biserică, Mântuitorul ospătează cu noi și ne hrănește cu scumpul Său Trup și Sânge, iar cei mai mulți dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beții, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate și ospătează cu necredincioșii, cu bețivii, cu sectanții și cu slugile întunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvântat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică și Sfânta Împărtășanie și ca citirea sfintelor cărți nu este alta pe pământ!

Ajunge o săptămână de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămână, Duminica, în Biserica Domnului la Sfânta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum și pentru suflet, că în curând vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunți, beții, certuri și desfrânări?

Să lăsăm dar tot păcatul și să ne pocăim de păcatele noastre. Creșteți-vă copiii în frica Domnului, rugați-vă mai mult și veniți la biserică, la cina cea mare a Mântuitorului Hristos. De vom face așa, și pe pământ vom fi fericiți și mulțumiți, și în cer cu îngerii, cu sfinții și cu Însuși Hristos vom cina în vecii vecilor”, spune preotul Ilie Cleopa, potrivit ortodoxia.rol.ro.

Vezi si: Vrei să ai noroc în dragoste? Spune această RUGĂCIUNE a lui Arsenie Boca şi lucrurile se VOR SCHIMBA

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT