PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Se anunţă ninsori, ploi şi temperaturi de -10 grade Celsius

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă ninsori, ploi şi temperaturi de -10 grade Celsius. Vremea se va răci, față de intervalul precedent. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, unde pe creste va viscoli sau spulbera zăpada.
Filip Stan
27 nov. 2016, 14:07
PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Se anunţă ninsori, ploi şi temperaturi de -10 grade Celsius

PROGNOZA METEO LUNI. Vremea se va răci, față de intervalul precedent. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 9 grade, iar cele minime între -8 și 2 grade, ușor mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali. Cerul va avea înnorări temporare și local vor cădea precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare în nordul şi centrul țării, iar în celelalte zone acestea vor fi mixte în cursul zilei și mai ales ninsori, noaptea. La munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, unde pe creste va viscoli sau spulbera zăpada, dar izolat şi trecător şi în restul teritoriului.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Cerul va avea înnorări și, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, vor fi precipitaţii, la început sub formă de ploaie, apoi mai ales lapoviţă și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minima de 0…1 grad.

PROGNOZA METEO MARTI. Valorile termice vor continua să scadă în toată țara, așa încât, vremea va deveni mult mai rece decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii noiembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 6 grade, iar cele minime între -10 și -2 grade, posibil ușor mai scăzute în estul Transilvaniei. Va ninge în nordul, nord-estul și centrul țării, precum și la munte, iar în cursul zilei, local și în sud. Noaptea, în vestul, sud-vestul și sudul teritoriului, cerul va deveni variabil. Vântul va avea intensificări în regiunile estice și centrale, dar şi la munte, unde în zona înaltă va sufla tare și va continua să viscolească şi să spulbere zăpada.

Vezi: ATENŢIONARE METEO de vreme rece şi ninsoare în toată ţara, valabilă până marţi la ora 23:00

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va continua să se răcească, devenind rece pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul zilei, când temporar va ninge, în general slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Cerul va avea înnorări îndeosebi în regiunile din jumătatea nordică, unde mai ales noaptea, pe arii restrânse va ninge. În restul teritoriului, doar izolat, spre sfârșitul intervalului, vor fi posibile ninsori slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona de munte, unde va viscoli și spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, iar cele minime între -9 și -1 grad. În sud și în sud-est, noaptea, vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de -6…-4 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO JOI. Valorile termice vor marca o creștere ușoară față întervalul anterior în majoritatea zonelor țării și se vor apropia de cele normale pentru începutul lunii decembrie. Cerul va fi mai mult noros în vest, centru și nord, unde vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și izolat, condiții de producere a poleiului. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare și pe arii restrânse va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări îndeosebi în zona de munte, unde va viscoli și spulbera zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade, iar cele minime între -5 și 3 grade.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Valorile termice diurne vor marca o creștere ușoară față de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade.

PROGNOZA METEO VINERI, SÂMBĂTĂ, DUMINICĂ. Valorile termice se vor menține apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii decembrie. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în jumătatea nordică a țării.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Valorile termice se vor menține în jurul celor normale pentru această perioadă, iar probabilitatea de precipitații va fi redusă.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Clipe de teroare pentru un apropiat al lui Horațiu Potra, inculpat în dosarul lui Călin Georgescu. A fost bătut cu bâtele și i s-a incendiat un imobil
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Administratorul de bloc nu poate fi obligat. Nu contează câte semnături strâng proprietarii
Playtech.ro
Cât te costă lunar un apartament nelocuit în România. Calcul complet
Adevarul
Care este, de fapt, teama lui Trump față de Iran. Dezvăluirile făcute de vicepreședintele JD Vance, pe fondul escaladării tensiunilor cu regimul de la Teheran
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Predicția lui Gigi Becali! A numit cele 6 echipe care vor intra în play-off: ”Ele nu au forța să se ducă!”
MediaFlux
Prețul gazelor naturale nu se modifică. Ministrul Energiei anunță ce se întâmplă concret în următorul an
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil