Ziua Naţională. Cine a fost soldatul care a imortalizat momentele de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918

Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns "fotograful Unirii" din întâmplare. Avea 32 de ani, iar cu patru zile înainte se întorsese din război. Ca să ajungă la Alba a mers 11 kilometri, cărând aparatul pe bicicletă.
Alina Costache
01 dec. 2016, 07:15
Ziua Naţională. Cine a fost soldatul care a imortalizat momentele de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918

1 Decembrie 1918, începutul României moderne, are multe poveşti, unele uitate ori ştiute doar de istorici. Una dintre ele este cea a lui Samoilă Mârza, ajuns din întâmplare „fotograful Unirii”. În 2011, doar istoricii îşi mai amintesc de Samoilă Mârza. Mormântul său este uitat şi neîngrijit într-un cimitir din Alba Iulia, iar recent reprezentanţii firmei care administrează locurile de veci i-au somat pe urmaşii fotografului că vor exhuma osemintele acestuia pentru neplata unei taxe de concesiune, scrie Mediafax.

Singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor din 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, originar din localitatea Galtiu, din judeţul Alba. La 1 Decembrie 1918 Samoilă Mârza avea 32 de ani.

Istoricul Liviu Zgârciu povesteşte că Samoilă Mârza a ajuns „fotograful Unirii” dintr-o întâmplare, deoarece fotograful Arthur Bach, angajat oficial de către organizatorii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, nu s-a prezentat pentru a imortaliza evenimentele.

În timpul Primului Război Mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia.

Înainte cu patru zile de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galtiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională.

Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia.

„Din păcate, Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii – n.r.) şi din sală nu există nicio fotografie. Din fericire, a făcut alte cinci fotografii, trei instantanee din mulţime şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia”, explică Zgârciu.

În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie, fiind nevoit în anumite momente să-şi vândă chiar şi clişeele pe care imortalizase evenimente istorice importante.

Citeşte şi Patriot la 104 ani. Povestea românului care a sărbătorit Ziua Naţională pe vremea regelui

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Ne-am împrumutat că să-l ducem la fotbal”! Povestea cutremurătoare din spatele ascensiunii lui Mihnea Rădulescu: „Am plâns în hohote când a marcat!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament! Reacția premierului desemnat: „Au votat pentru prelungirea crizei”
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte