Autorităţile austriece au descoperit migranţi morţi într-un tren care aducea camioane din Italia

Autorităţile austriece au descoperit sâmbătă dimineaţa doi migranţi morţi într-un tren care transporta tiruri din Italia în Austria. Anchetatorii nu au determinat dacă cei doi pasageri clandestini şi-au pierdut viaţa din cauza temperaturilor scăzute sau dacă au fost striviţi în timpul descărcării tirurilor. Al treilea migrant este în stare gravă şi a fost transportat la un spital din provincia Tirol.
Filip Stan
03 dec. 2016, 14:38
Autorităţile austriece au descoperit migranţi morţi într-un tren care aducea camioane din Italia

Momentan nu există informaţii despre naţionalitatea celor trei migranţi. Autorităţile austriece cred că cei trei migranţi încercau să ajungă în Germania, spre care se îndreaptă cei mai mulţi migranţi ajunşi pe ţărmurile Europei.

De asemenea, localitatea în care s-a oprit trenul pentru a livra tirurile este situată la doar 16 kilometri de frontiera austriaco-germană.

Cei trei pasageri clandestini s-au ascuns într-un tren care nu are niciun acoperiş şi reprezintă o alternativă pentru a transporta mărfuri peste graniţa montană dintre Austria şi Italia.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a explicat că migranţii se ascundeau sub tiruri şi au avut la dispoziţie aproximativ 20 de minute pentru a coborî, după ce tirurile şi-au pornit motoarele şi înainte ca acestea să fie descărcate.

Citeşte şi Patru morţi şi peste 100 de dispăruţi după ce o barcă plină cu migranţi s-a răstunart în Marea Mediterană

”Având în vedere că ei nu s-au mişcat, noi luăm în considerare posibilitatea că aceştia şi-au pierdut conştiinţa din cauza frigului sau poate erau deja morţi”, a declarat purtătorul de cuvânt, care a precizat că temperatura nu depăşeşte 2 grade Celsius în localitatea Woergl.

Migraţia a devenit o problemă extrem de sensibilă în societatea austraică, unde Norbert Hofer ar putea să devină duminică primul preşedinte de extremă-dreapta ales în mod liber într-o ţară din Europa.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
CFR Cluj, lovitură de 21 de milioane de euro! Neluțu Varga, profit uriaș
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România