Narcis Copcă, directorul spitalului Sfânta Maria, la DIICOT

Narcis Copcă, managerul Spitalului "Sfânta Maria" din Bucureşti, a mers luni dimineaţă la DIICOT, pentru a-şi susţine plângerea penală împotriva lui Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, pe care îl acuză de moartea unui pacient care nu a putut beneficia de transplat.
Filip Stan
05 dec. 2016, 07:46
Narcis Copcă, directorul spitalului Sfânta Maria, la DIICOT

Narcis Copcă, managerul de la Spitalul Sfânta Maria, a făcut plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu, pentru abuz în serviciu.

„Va trebui să ne lămurim privind plecarea organelor donate din România în străinătate prin intermediul unei organizații, care de fapt era chemată, atenție, să facă un audit neoficial la Spitalul ‘Sfânta Maria’, pentru a alege dintre două centre aflate în competiție și care doresc acreditarea de transplant pulmonar, în datele de 8 și 9. Noi suntem acreditați, nu suntem în competiție sau în conflict cu nicio altă clinică. Acest audit neoficial era făcut după zicala ‘lupul păzește oile’ pentru că această entitate este cea care a preluat organele din România”, a declarat Narcis Copcă, la intrarea în sediul DIICOT, potrivit România TV.

Narcis Copcă nu a spus de ce a venit la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, el arătând doar că unitatea sanitară nu trebuie verificată în ce priveşte activitatea de transplant, pentru că are deja autorizaţie în acest sens şi nu este în conflict sau în competiţie cu nicio altă clinică.

Managerul Spitalului “Sfânta Maria” a depus, în 23 noiembrie, plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru că a refuzat să plătească efectuarea unei operaţii de transplant în această unitate sanitară, iar pacientul a decedat.

Narcis Copcă a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că de luni va merge la procurori pentru a le prezenta probele privind autorizarea transplantului de plămâni, în dosarul deschis în urma plângerii care îl vizează pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

“Începând de luni ne vom prezenta la Parchet pentru a prezenta probatoriul în cazul transplantului de plămân în care îl acuzăm pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, de ucidere din culpă, după ce a refuzat transplantul unui pacient aflat pe lsita de aşteptare, preferând ca plămânii să meargă în străinătate”, a spus Narcis Copcă.

Narcis Copcă îl acuză pe ministrul Sănătăţii că, prin „încercarea de denigrare” a Spitalului „Sfânta Maria”,  urmăreşte „o muşamalizare a acuzaţiilor gave care i se aduc”, legate de „refuzul plăţii serviciilor pentru pacientul Dumitru Simiraş, urmat de decesul acestuia”.

„Conducerea Spitalului va prezenta Parchetului în dosarul nr. 2614/DP/2016 toate înscrisurile şi declaraţiile ce pot proba acuzaţiile de omor din culpă, cât şi cele de constituire a unui grup infracţional, ce, împotriva legilor din România de alocare a organelor prioritar pentru pacientul român, are ca scop deturnarea organelor recoltate în România printr-o organizaţie privată, Eurotransplant, către pacienţii din străinătate, cât şi eliminarea centrelor de transplant din România şi externalizarea acestor servicii către străinătate. Spitalul şi conducerea acestuia va sta la dispoziţia organelor de urmărire penală în săptămâna 5-9 noiembrie, dar şi cât va fi nevoie, pentru aflarea adevărului şi pentru ca această situaţie să nu se mai repete pe viitor”, a mai spus Narcis Copcă.

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii, împreună cu experţi străini, ar trebui să meargă, în perioada 8-9 decembrie, la Spitalul „Sfânta Maria”, după ce primarul Capitalei şi-a dat acordul să se verifice dacă unitatea sanitară îndeplineşte condiţiile pentru transplant pulmonar. Managerul Spitalului “Sfânta Maria” nu este însă de acord cu acest control, pe motiv că unitatea sanitară este acreditată pentru transplant pulmonar şi le-a transmis specialiştilor străini că nu ar trebui să vină să facă verificări.

Într-o notificare care ar fi fost trimisă experţilor străini în numele Spitalului „Sfânta Maria”, printro-o firmă de avocatură, se menţionează: „Nu sunteţi bineveniţi pe 8 şi 9 decembrie să faceţi o vizită oficială sau neoficială la Spitalul Sfânta Maria. Dacă nu veţi ţine cont de solicitarea noastră, vom considera această atitudine ca o lipsă de respect şi de dorinţă de colaborare onestă şi o interferenţă deliberată în politicile naţionale de sănătate”.

Narcis Copcă a declarat, pentru Newes.ro, că a spus că a discutat cu unul din membrii Eurotransplant şi i-a semnalat trei aspecte, în contextul verificărilor care ar urma să fie făcute la Spitalul „Sfânta Maria”, respectiv că unitatea sanitară are acreditare pentru transplant, că Eurotransplant este citată într-un dosar penal şi că în 11 decembrie în România sunt alegeri parlamentare, astfel că o eventuală întâlnire ar putea avea loc abia după sărbătorile de iarnă.

„Am semnalat faptul că Spitalul «Sfânta Maria» a fost acreditat pentru transplantul de plămân, mai ales după ce reprezentantul Eurotransplant mi-a spus că a fost invitat de ministrul Vlad Voiculescu pentru a analiza două spitale care sunt în competiţie pentru acreditare. Nu am înţeles cu cine sunt eu în competiţie. Eu am acreditare, deci nu intru în competiţie cu nimeni”, a spus Copcă, pentru News.ro.

Managerul Spitalului „Sfânta Maria” a mai precizat că i-a mai semnalat reprezentantului Eurotransplant cu care a discutat că organizaţia este citată în dosarul penal.

„Le-am explicat, de asemenea, că dumnealor sunt citaţi într-un dosar penal, întrucât au luat plămâni ţinând cot de legea Eurotransplant şi nicidecum de legea din România, care obligă autorităţile să acorde cu prioritate românilor organe pentru transplant şi abia apoi altor state, dacă nu au primitori compatibili aici”, a adăugat Copcă.

El a mai spus că a atenţionat echipa Eurotransplant şi că în România sunt alegeri parlamentare în 11 decembrie şi ar putea fi interpretată vizita lor ca susţinere pentru un anumit partid.

„Le-am spus că în România sunt alegeri. Nu este cel mai potrivit moment şi a rămas să ne întâlnim după sărbători”, a precizat managerul Spitalului „Sfânta Maria”.

Narcis Copcă a mai spus că Spitalul „Sfânta Maria” este la dispoziţia oricărui control legal din partea instituţiilor statului român, dar că nu poate fi de acord cu invitarea de către Ministerul Sănătăţii a unui membru din fundaţia Eurotransplant „într-o vizită privată care ar urma să fie exploatată exclusiv electoral şi nu ar face decât să continue denigrarea spitalului”.

El susţine că venirea unui membru al Eurotransplat la unitatea sanitară încalcă legea atâta vreme cât această fundaţie „are interes în preluarea ilegală a organelor donate în România şi valorificarea acestora în străinătate”.

Narcis Copcă a precizat că în acest an la spitalul „Sfânta Maria au fost 19 controale, care au vizat aspecte medicale, economice şi de management şi că din 10 martie Spitalul „Sfânta Maria este acreditat ca Centru de Transplant Pulmonar, după inspecţia Agenţiei Naţionale de Transplant, avizul fiind dat de experţi certificaţi european, situaţie care nu a fost contestată de atunci, ci, dimpotrivă, întărită şi recent de conducerea ANT.

Unele criterii de acreditare a Spitalului „Sfânta Maria” din Capitală pentru transplant pulmonar nu sunt îndeplinite, unitatea nu are laborator de analize, serviciile fiind externalizate către o firmă privată şi patru unităţi publice, circuitele pentru transportul acestor pacienţi nu sunt corespunzătoare, nu există staţie centrală de sterilizare, iar din structura spitalului lipseşte medicul infecţionist, în condiţiile în care numărul infecţiilor nosocomiale depistate şi raportate este cu 50% mai mare faţă de anul trecut, potrivit raportului Inspecţiei Sanitare de Stat, după controlul făcut la unitatea sanitară.

Managerul Spitalului “Sfânta Maria” a susţinut că unitatea este pregătită să facă transplant în orice clipă, că există echipamente, un laborator care funcţionează 24 de ore din 24 şi o echipă complexă formată din chirurgi, medici de terapie intensivă, pneumologi, infecţionişti şi asistenţi medicali, toţi pregătiţi în centre din străinătate, dar ministrul Sănătăţii refuză plata operaţiilor şi pentru aceasta îi vor fi cerute daune morale.

Narcis Copcă a mai susţinut că nici Ministerul Sănătăţii şi nici Agenţia Naţională de Transplant nu au semnalat vreo neregulă la acreditarea Spitalului “Sfânta Maria” pentru transplantul pulmonar.

Narcis Copcă a adus acuzaţii şi în privinţa organelor prelevate pentru transplant.

„Va trebui sa ne lamurim privind plecarea organelor in straintate prin intermediul organizatiei care era chemata sa faca un audit neoficial la spitalul Sfanta Maria pentru a alege intre doua centre aflate in competitie si care doresc acreditarea de transplant pulmonar in datele de 8 si 9”, a completat Narcis Copcă

Citeşte şi: DETALII NOI în cazul scandalului de la Spitalul „Sfânta Maria”. Narcis Copcă le-a transmis experţilor străini să nu vină

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Anca Dimancea anunță vești proaste pentru multe zodii. Luna falsă aduce trădări și probleme de sănătate
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Singurul loc din România unde șoferilor li se recomandă să nu se uite înainte
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
TRAGEDIE în lumea sportului! Vedetă a culturismului, ucisă cu ciocanul de soț 😱
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Serviciu militar! Decizie în România pentru cei de 18–45 ani. Ai termen să răspunzi 31 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații