Cioloş: Lucrul care mai poate fi făcut e să convingem cât mai multă lume să vină la vot

Premierul Dacian Cioloș a afirmat, marți, că oamenii trebuie să fie convinși în număr cât mai mare să vină la vot și să își asume astfel România pe care o doresc.
Iulian Tudor
06 dec. 2016, 14:34
Cioloş: Lucrul care mai poate fi făcut e să convingem cât mai multă lume să vină la vot

„Cred că primul lucru care încă mai poate fi făcut este să convingem cât mai multă lume să vină la vot, să își asume România pe care o vor sau nu o vor, să își asume în fața buletinului de vot cu ștampila pe buletinul de vot. (…) Eu cred că fiecare dintre noi cei care suntem aici, în măsura în care suntem ascultați, e important să o spunem și să avem atitudinea clară din acest punct de vedere. Nu se poate face democrație fără participarea la vot”, a declarat Dacian Cioloș, la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social, potrivit Agerpres.

El a admis că absența de la vot poate fi o alegere, dar a insistat asupra faptului că în cele din urmă cu toții își asumă „ce se va întâmpla”.

„Indiferența este o alegere pe care oamenii o fac, pentru că multă lume are impresia că, dacă se ascunde sau se eschivează de la vot, nu își asumă ceea ce se va întâmpla. Cu toții ne asumăm ceea ce se va întâmpla prin prezența sau absența de la vot, prin implicarea directă sau prin indiferență, chiar și indiferența este o alegere pe care o facem pentru că așa e structurată societatea pe care am vrut-o, democrația pe care am vrut-o, care are la bază, în primul rând, votul”, a adăugat prim-ministrul.

CITEŞTE ŞI: Cioloş, despre prezenţa la Antena 3: Eu sunt agronom. Ca să-ţi faci meseria corect, uneori trebuie să cobori în mocirlă

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Revoluția zecilor de milioane de euro în fața căreia FCSB, Dinamo, Rapid și Craiova nici nu se văd: „O echipă cu buget cât tot play-off-ul”
Capital.ro
România se împrumută din nou în octombrie. Ce sumă a programat Ministerul Finanțelor
Playtech.ro
Cât valorează 15 ani de contribuții la pensie. Diferența dintre un român plătit cu salariul minim și unul cu salariul mediu
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Horoscop 1 octombrie 2026. Mai multe zodii au noroc de bani la început de lună
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte