Patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut poliţistul Gigină, la DNA: O vină o are şi poliţistul

Petre Mazilu, patronul societății General MPM Impex SRL, firmă care a săpat groapa în care a căzut cu motocicleta Bogdan Gigină, s-a prezentat miercuri la DNA în calitate de suspect, El a declarat că semnalizările în zonă, la momentul accidentului, erau făcute corect, iar, în opinia sa, o mare parte din vină a avut-o și tânărul polițist, potrivit Agerpres.
Filip Stan
07 dec. 2016, 11:19
Patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut poliţistul Gigină, la DNA: O vină o are şi poliţistul

„Semnalizările au fost corecte, se știa de groapă, s-a lucrat trei zile înainte. Înainte cu o oră a trecut o delegație, era a președintelui. Deci nu se poate spune că nu a fost semnalizată corect. (…) Erau două lămpi. (…) Eu zic că s-a respectat întru totul legea în ceea ce privește semnalizarea gropilor. (…) La câțiva metri, nu aș putea să precizez cu exactitate, dar erau semnale luminoase și semne de presemnalizare cât ne-a putut permite să nu încurcăm intersecția, era foarte aproape și nu se putea face o presemnalizare cu 200 de metri, în niciun caz. Nicăieri nu scrie că la 200 de metri în oraș”, a spus Mazilu, la sediul DNA.

Acesta a fost pus sub acuzare de procurorii DNA în acest dosar.

„Am fost chemat ca suspect pentru acuzația că nu au fost semnale, din câte mi s-a spus, reflectorizante și că nu am respectat cei 240 de metri de presemnalizare. (…) Câteodată în viață ești vinovat numai că exiști, nu că ai o vină anume. Din toate punctele de vedere eu cred că a fost semnalizată corectă și a rămas semnalizată încă două zile cât au mai durat lucrările”, a arătat el.

Întrebat a cui a fost responsabilitatea în acest caz, el a răspuns: ”N-aș putea să mă pronunț. Probabil că o mare vină o are și tânărul și păcat că a murit așa de tânăr. (…) Din neatenție, probabil, a dânsului. Din câte am înțeles i s-a spus să se retragă din dispozitiv din cauza condițiilor meteo. (…) El știa de ea (n.r. de groapă) când a ajuns acolo, în intersecție, din informații, erau doi polițiști care restricționau circulația în momentul trecerii coloanei”, a menționat Mazilu.

Citeşte şi: Gabriel Oprea şi fiul său, audiaţi la DNA în cazul Bogdan Gigină

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT