Cererea lui Nicuşor Constantinescu de casare a deciziei de condamnare la cinci ani de închisoare, judecată de ICCJ în ianuarie 2017

Instanţa supremă a admis cererea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu de judecare a recursului prin care cere casarea deciziei de condamnare la cinci ani de închisoare primită în dosarul Centrului Militar Zonal şi a stabilit primul termen în ianuarie 2017, când va fi analizată şi solicitarea de suspendare a executării pedepsei.
Filip Stan
08 dec. 2016, 10:00
Cererea lui Nicuşor Constantinescu de casare a deciziei de condamnare la cinci ani de închisoare, judecată de ICCJ în ianuarie 2017

Nicuşor Constantinescu a formulat un recurs în casaţie în cazul deciziei de condamnare din dosarul Centrului Militar Zonal, dosarul fiind înregistrat în 9 noiembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

“Admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel împotriva deciziei penale nr.768/P din 29.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr.821/36/2015. Trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie completului C8, în compunere de 3 judecători. Fixează termen de judecată în şedinţă publică la data de 11.01.2017, ora 9,00, când se va discuta cererea de suspendare a executării hotărârii”, se arată în decizia definitivă luată în 7 decembrie de instanţa supremă.

Judecătorul care a admis cererea de judecare a recursului în casaţie a dispus ca la termenul din 11 ianuarie 2017 să fie citaţi Nicuşor Constantinescu şi Ministerul Apărării Naţionale – Statul Major General, în calitate de parte civilă.

Instanţa a mai dispus trimiterea unei adrese la Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru Nicuşor Constantinescu.

Nicuşor Constantinescu execută, din 29 iunie, o pedeapsă de cinci ani de închisoare, primită după ce Curtea de Apel Constanţa l-a găsit vinovat de abuz în serviciu pentru că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a iniţiat două proiecte de hotărâre, adoptate apoi de plen, prin care era evacuat Centrul Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, ambele fiind anulate de instanţă. De asemenea, instanţa a considerat că el nu a asigurat o finanţare corespunzătoare pentru Centrul Militar Zonal în perioada 2009 – 2013.

Într-un alt dosar, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, în 29 iulie, de Curtea de Apel Bucureşti, la 15 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pentru că ar fi plătit 30 de milioane de lei din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa pentru plantarea de perdele forestiere şi pentru alte proiecte care nu s-au realizat. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi a fost contestată la instanţa supremă.

O altă pedeapsă, de şase ani de închisoare, a primit Nicuşor Constantinescu în 27 iunie, la Tribunalul Bucureşti, care l-a găsit vinovat de abuz în serviciu pentru că a refuzat aprobarea construirii unui parc eolian. Decizia a fost contestată şi se judecă la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o soluţie definitivă în acest caz.

Tot pentru abuz în serviciu este judecat Nicuşor Constantinescu de Tribunalul Constanţa, din vara anului trecut, pentru achiziţionarea şi întreţinerea elicopterului care ulterior s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol din Mamaia.

Nicuşor Constantinescu mai are un dosar la Tribunalul Constanţa, în care este acuzat alături de foşti angajaţi ai Consiliului Judeţean, pentru un prejudiciu de opt milioane de euro, privind plăţi nelegale din fonduri publice către asociaţii, fundaţii sau cluburi sportive. 

Nicuşor Constantinescu este judecat şi în dosarul privind retrocedările ilegale de plaje din Constanţa, alături de mai mulţi angajaţi ai Primăriei municipiului, printre care fostul edil Radu Mazăre. Dosarul se judecă din noiembrie 2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi a avut până în prezent aproape 100 de termene.

Într-un alt dosar, în 25 noiembrie, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de abuz în serviciu, după ce ar fi efectuat plăţi nelegale de peste 11,6 milioane de lei pentru realizarea de lucrări de cadastrare, majoritatea fictive, a drumurilor judeţene şi comunale din Constanţa, fraudând bugetul local cu peste 11 milioane de lei. 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cea mai grea întrebare de la Cupa Mondială pentru iubita lui Mbappe. Pe cine ar alege Ester Exposito între Spania și Franța?
Capital.ro
Venea înaintea tuturor la serviciu. Finalul neașteptat stabilit de judecători
Playtech.ro
Studiu: peste 80% dintre români consideră că taxele sunt prea mari. Mulți spun că și-au consumat economiile în ultimul an
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă Putin nu ar mai conduce Rusia. Răspunsul unui politolog de la Princeton: „Întregul cerc din jurul lui este format din ultranaționaliști”
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiețel de trei ani, înecat în piscina familiei. Deși purta vestă, nu a mai putut fi salvat: „L-am pierdut mult prea devreme”
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Încep recrutările la SRI. Salariile pornesc de la 7.500 lei. Ce posturi sunt disponibile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?