Grupul militant kurd TAK a revendicat atentatul de sâmbătă, din zona stadionului din Istanbul

Gruparea militantă kurdă TAK a revendicat atacul terorist de sâmbătă ce a vizat cordonul de poliţie care supraveghea un stadion din Istanbul. 
Sânziana Stancu
11 dec. 2016, 16:01
Grupul militant kurd TAK a revendicat atentatul de sâmbătă, din zona stadionului din Istanbul

Gruparea TAK desprinsă din Partidul Muncitorilor din Kurdistan a revendicat atacul de sâmbătă în care şi-au pierdut viaţa 38 de persoane, pe site-ul său. 

Atacul s-a produs în apropiere de Vodafone Arena, în centrul oraşului. O maşină-capcană a lovit intenţionat un vehicul al poliţiei, iar atacatorul s-a detonat.

Turcia a decretat o zi de doliu naţional după teribilul atentat soldat cu 38 de morţi şi 166 de răniţi, cei mai mulţi dintre aceştia fiind poliţişti, a informat agenţia de presă turcă Anadolu, duminică. Premierul truc, Binali Yildirim, a ordonat coborârea drapelului în bernă. 

Citeşte şi ATENTATE LA ISTANBUL. Doi dintre morţii în explozii erau angajaţi ai clubului Beşiktaş FOTO

În urma acestei tragedii, zece persoane au fost reţinute, fiind bănuite de implicare în atentatul de la stadion, a informat presa trucă. 

De mai bine de un an, Turcia a devenit frecvent ţinta a numeroase atentate teroriste atribuite grupării Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi grupării jihadiste Stat Islamic (SI) care au vizat cu precădere Istanbulul şi Ankara.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
„Să-i spun un secret lui Gigi Becali”. Meme Stoica a reacționat după ce Boutoutaou a fost distrus de patron!
Capital.ro
Un drept pe care multe familii nu îl cunosc. Ce pot solicita rudele după un deces, în funcție de țară
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Adio card de sănătate! Milioane de români întâmpină schimbarea chiar începând cu 1 septembrie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat