Lumea se pregăteşte pentru trecerea în Noul An. S-au luat măsuri sporite de securitate

Lumea se pregătește sâmbătă pentru o noapte lungă de festivități pentru Anul Nou în condițiile unor măsuri sporite de securitate, la capătul unui an marcat de o serie de atentate sângeroase împotriva civililor, relatează AFP.
Iulian Tudor
31 dec. 2016, 13:54
Lumea se pregăteşte pentru trecerea în Noul An. S-au luat măsuri sporite de securitate

Ouagadougou, Istanbul, Orlando, Bruxelles, Bagdad…, lista este lungă cu orașele lovite de atentate oarbe în 2016. La Nisa (68 de morți) și la Berlin (12 morți), mulțimi de oameni au fost luate drept țintă de camioane-berbece, într-un scenariu de care serviciile de securitate se tem pentru noaptea de Revelion.

În pofida acestor temeri, oamenii vor ieși însă pe străzi în Asia, Orientul Mijlociu, Africa, Europa și apoi în America, pentru a intra într-un Nou An plin de incertitudini politice și geopolitice.

Din cauza decalajului orar, Sydney va fi, la ora 13,00 GMT, prima metropolă care va intra în Noul An, ce va începe cu o feerie pirotehnică csre va dura 12 minute în emblematicul său golf.

Dar Australia se află și în prima linie a luptei împotriva terorismului. Două mii de polițiști suplimentari vor fi desfășurați la Sydney după arestarea unui bărbat din cauza amenințărilor legate de Anul Nou. În urmă cu o săptămână, Canberra anunța că a dejucat ”un complot terorist” pentru ziua de Crăciun la Melbourne.

„Îi încurajez pe toți să se bucure de seara Anului Nou știind că poliția face tot ce se poate pentru ei pentru a le asigura securitatea”, a declarat șeful executivului din statul australian New South Wales, Mike Baird. Un milion și jumătate de persoane sunt așteptate sâmbătă seara la Sydney pentru focul de artificii.

Pe toate continentele, securitatea se află în centrul preocupărilor. Jakarta a anunțat și ea că a dejucat un proiect de atentat al unei grupări cu legături cu Statul Islamic de Crăciun și zeci de persoane și-au pierdut viața în ultimele zile în Filipine în atacuri atribuite mișcării islamiste.

Israelul a difuzat la rândul său vineri o atenționare în legătură cu riscuri „mediate” de atentate susceptibile de a viza turiști îndeosebi israelieni în India.

La New York, 165 de vehicule ”blocante” — inclusiv mașini de gunoi — vor fi plasate în „locuri strategice”, și îndeosebi în împrejurimile Times Square, unde sunt așteptate peste un milion de persoane.

La Berlin, blocuri de beton și vehicule blindate vor fi plasate pe arterele care duc la Poarta Brandenburg. La Koln, efectivele de poliție au fost majorate considerabil, la un an după valul de agresiuni cu caracter sexual comise de către migranți.

Dispozitivele de securitate au fost întărite și la Roma în jurul Pieței Sf. Petru, unde Papa Francisc va celebra Te Deum după-amiază.

La Paris, circa o jumătate de milion de persoane sunt așteptate sâmbătă seara pe Champs-Elysées. Securitatea se dorește a fi una maximă: aproape 100.000 de polițiști, jandarmi și militari sunt mobilizați în toată Franța.

La Rio, în Brazilia, peste două milioane de persoane sunt așteptate pe plaja Copacabana, unde va avea loc un foc de artificii, care va fi redus de la 16 minute la 12 minute, din lipsă de finanțare într-un oraș care se redresează cu greu după cheltuielile pentru organizarea Cupei Mondiale de Fotbal în 2014, apoi a Jocurilor Olimpice.

America va fi ultimul continent care va păși în Noul An, care se anunță plin de necunoscute, începând cu intrarea la Casa Albă a lui Donald Trump, pe care nu paria nimeni în urmă cu un an, notează AFP.

Citeşte şi La Mulţi Ani 2017! Terra a intrat NOUL AN. Celebrul foc de articii de la Sydney VIDEO

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Ultimele vești despre starea de sănătate a lui Cornel Dinu! Anunțul făcut de un apropiat: „Îl simți din voce. Nu este ușor”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
La ce foloseşte gaura din mânerul tigăilor: nu este pentru agăţat sau curăţat
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Tamaș a intrat prin video la emisiune și a lăsat mască pe toată lumea: ”Băi, nebunule, suntem în direct! Nu ești sănătos la cap, oprește-te”
MediaFlux
Armistiţiu de Crăciun, propus de Ucraina. Condiția ridicată de Kremlin
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde