Accident feroviar în Brooklyn: Un tren a deraiat. Cel puţin 76 de persoane au fost rănite GALERIE FOTO

Cel puţin 76 de oameni au fost răniţi după ce un tren a deraiat, miercuri, în jurul orei locale 8:00, în Brooklyn, New York, relatează NBC News.
Sânziana Stancu
04 ian. 2017, 14:18
Accident feroviar în Brooklyn: Un tren a deraiat. Cel puţin 76 de persoane au fost rănite GALERIE FOTO

Serviciile de urgenţă au ajuns la faţa locului, în gara Atlantic, iar circulaţia trenurilor în zonă a fost întreruptă. Imagini publicate pe reţelele de socializare arată pompieri la faţa locului, precum şi o garnitură cu uşa îndoită,

Potrivit primelor informaţii, trenul a lovit peronul şi unul dintre parapeţi de la capătul şinelor. Trenul nu avea viteză mare în momentul în care s-a produs accidentul, informează autorităţile americane citate de postul de televiziune ABC News.

O femeie care se afla în trenul LIRR a spus că a auzit o bubuitură puternică atunci când trenul a intrat în gară, în Terminalul Atlantic. Pasagerii au povestit că s-a auzit o bubuitură puternică şi că după aceasta s-au deschis uşile.

Citeşte şi Locomotiva unui tren Regio a DERAIAT la Bistriţa. Traficul pe calea ferată, OPRIT

„Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar tot ce îmi amintesc din primele momente este că am ajuns pe podea”, a relatat printre lacrimi o femeie vizibil şocată de accident postului de televiziune NBC.

Mai multe persoane s-au plâns de dureri în zona gâtului şi de dureri de spate. Altele au fost transportate cu tărgi, iar alţi răniţi stăteau pe peron ţânând pungi cu gheaţă în zona capului, unde fuseseră răniţi.

Accidentul se produce după patru luni de la producerea unui accident asemănător, la terminalul Hoboken din New Jersey, în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa, când trenul a deraiat şi a lovit peronul gării. În acel accident au fost răniţi aproximativ o sută de oameni.

Autorităţile americane încearcă să afle care a fost cauza deraierii trenului din gara Atlantic.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum a reușit, de fapt, Zeljko Kopic să le bată pe FCSB, Rapid și pe toți greii din Superliga. Programul secret și pasiunile de la care nu se abate antrenorul lui Dinamo
Capital.ro
Schimbare importantă pentru clienții ING. Noua funcție care simplifică transferurile. Ce pot face acum utilizatorii
Playtech.ro
Noile titluri de stat TEZAUR versus depozite bancare. Tabelul care îți arată cât câștigi în plus pe an
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Caz de hantavirus confirmat și în Franța! Virusul, prezent și la granițele României
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi