CAZ ULUITOR. O fată de 13 ani, abuzată sexual de părinţii unei colege de şcoală

Un caz incredibil s-a petrecut într-o localitate din Botoşani. Doi soţi au abuzat sexual o fetiţă de 13 ani, colegă de şcoală cu fiica lor.
Iulian Tudor
05 ian. 2017, 11:14
CAZ ULUITOR. O fată de 13 ani, abuzată sexual de părinţii unei colege de şcoală

Un caz incredibil s-a petrecut în comuna Păltiniş, unde un cuplu a ajuns să facă sex în trei cu o puştoaică de 13 ani. Povestea, care s-a petrecut în vara lui 2015, a ieşit la iveală abia la începutul acestui an, după ce cazul a ajuns pe rolul instanţei de judecată.

Cazul a fost ţinut sub tăcere până acum, ancheta fiind derulată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava,iar ulterior cuplul a fost trimis în judecată, potrivit monitorulbt.ro.

Potrivit anchetatorilor, scenele fierbinţi ar fi avut loc în iulie 2015, când soţii C.A. şi I.A au pus ochii pe o colegă de clasă a fiicei lor. Nu a contat că fata avea doar 13 ani. Au început să o invite pe acasă, după care, inspiraţi din poveştile cuplurilor moderne, s-au gândit să „revitalizeze” relaţia dintre ei cu un „menage a trois”. Aşa că la un moment dat ei i-au propus fetei o întâlnire.

Scenele s-au consumat pe 8 iulie 2015, începând cu ora 21.10, când fata a fost invitată în dormitorul familiei. Totul a fost ţinut secret până anul trecut, când povestea a ajuns să umble prin sat, ajungând şi la urechile celor de la poliţie. Primele investigaţii s-au făcut cu discreţie, verificându-se informaţiile, după care a fost audiată şi fata, care a recunoscut totul, relatând inclusiv faptul că ea ar fi fost de acord.

Ulterior, cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, care au finalizat cercetările. „Cei doi soţi au întreţinut, fără exercitare de violenţe fizice sau presiuni psihice, la domiciliul propriu, acte sexuale, cu persoana vătămată V.L., în vârstă de 13 ani, având cunoştinţă la data comiterii actelor sexuale de vârsta acesteia”, a precizat procurorul Ionel Toma, purtător de cuvânt în cadrul PCA Suceava. Ce i-a surprins pe anchetatori a fost însă altceva.

Cuplul părea să fie o familie normală, însă soţii C.A. şi I.A., care erau vecini cu fata, i-au câştigat încrederea şi prin faptul că fiica lor este colegă cu ea. „Inculpaţii sunt infractori la prima adresabilitate la legea penală, dosarul fiind înaintat spre soluţionare Judecătoriei Darabani”, a adăugat procurorul Ionel Toma.

Citeşte şi Un tânăr a ajuns la închisoare după ce a făcut sex cu o minoră şi i-a promis că o ia de soţie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Vești bune despre creșterea pensiei. Premierul Luca Niculescu a făcut anunțul pentru pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT