Raed Arafat: Nu sunt situaţii critice din cauza viscolului, 622 de persoane care fac dializă şi 126 de gravide, internate preventiv

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, vineri, că nu sunt situaţii critice din cauza viscolului, iar pentru a uşura intervenţiile, 622 de persoane care fac dializă şi 126 de gravide din judeţele aflate sub avertizare au fost internate preventiv.
Filip Stan
06 ian. 2017, 08:12
Raed Arafat: Nu sunt situaţii critice din cauza viscolului, 622 de persoane care fac dializă şi 126 de gravide, internate preventiv

„Preventiv, după dispoziţile care s-au dat joi, 622 de dializaţi şi 126 de gravide au fost evacuaţi preventiv de autorităţile sanitare şi de prefecturi, împreună cu serviciile de urgenţă”, a spus Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

În ce priveşte intervenţiile în judeţele afectate de viscol, secretarul de stat a spus că, pe drumurile care au fost închise sunt poliţiştii de la rutieră care nu permite intrarea, iar în toate judeţe avertizate, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin, împreună cu serviciile de ambulanţă şi cu CNADNR, în unele zone fiind solicitat şi sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.

Citeşte şi: COD ROŞU de viscol şi ninsori în 7 JUDEŢE

Legat de maşinile care au rămas blocate pe drumurile din mai multe judeţe, Raed Arafat a spus că unele situaţii sunt rezolvate, altele sunt în curs de rezolvare, transmite News.ro.

„Am avut un microbuz cu cetăţeni austrieci, o maşină cu cetăţeni moldoveni, ambele situaţii fiind rezolvate. Alte situaţii sunt în curs de rezolvare”, a precizat Raed Arafat.

Bucureştiul şi 11 judeţe sunt vineri, până la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar alte 15 judeţe din estul, sudul şi centrul ţării au fost atenţionate cu cod galben de ninsori viscolite, valabil până vineri seară.

O avertizare cod roşu de viscol a fost emisă, vineri, de meteorologi pentru judeţele Constanţa, Brăila, Buzău, Vrancea, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea. În aceste zone sunt intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 de kilometri pe oră, zăpadă puternic viscolită şi troienită, vizibilitatea fiind redusă spre zero.

În unsprezece judeţe aflate sub coduri de ninsori şi viscol a fost închisă circulaţia rutieră pe drumuri naţionale şi judeţene. În patru dintre aceste judeţe – Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi şi Brăila – sunt închise toate drumurile. 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Avertisment pentru Craiova înaintea duelului cu Getafe din Conference League: „Se agață… Zici că aveau tricourile din sârmă ghimpată”
Capital.ro
Curs valutar joi, 15 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a anunțat noile valori
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă statului nu-i ajung banii până în decembrie. Variantele pentru acoperirea facturilor și investițiilor
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
SRI cumpără de la Ion Țiriac. Contract de 17 milioane de lei
MediaFlux
Horoscop 15 octombrie 2026. Nu vă grăbiți să spuneți „da”! O ofertă poate ascunde o capcană, iar câteva zodii au de câștigat dacă așteaptă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT