Irina Radu (SRTv): Datoria noastră este să ne facem treaba cât mai bine, indiferent de sursa de finanţare

Președintele-director general al Societății Române de Televiziune (SRTv), Irina Radu, a declarat, pentru Agerpres, că datoria angajaților televiziunii publice este să își facă treaba cât mai bine, indiferent de sursa de finanțare a instituției.
Iulian Tudor
06 ian. 2017, 15:45
Irina Radu (SRTv): Datoria noastră este să ne facem treaba cât mai bine, indiferent de sursa de finanţare

Declarația Irinei Radu vine în contextul în care, vineri, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale, inclusiv taxa radio-tv.

„Cum am zis tot timpul, din punctul meu de vedere, datoria noastră este să ne facem treaba cât mai bine, să ne revenim ca televiziune, indiferent care va fi, acum sau altă dată, sursa de finanțare”, a afirmat Irina Radu.

Ea a spus că măsurile ce ar putea fi aplicate, la nivel de instituție, trebuie cântărite atent.

„Pot să vă spun că, vizavi de toate discuțiile și suspiciunile, (…) le-am explicat și colegilor mei că toate aceste lucruri se pot discuta după ce avem noi un sondaj de opinie foarte serios, să spunem, peste o lună și încă unul, la anul pe vremea asta, și, dacă se dovedește că ne-a scăzut credibilitatea sau s-a schimbat orientarea, atunci, da, pornim discuții mari. Dacă nu, ne vedem de treabă. Eu sunt pentru ce avem de făcut, nu pentru ‘ce ar putea fi dacă'”, a adăugat ea.

În același sens, a adăugat Irina Radu, vor fi analizate și planurile financiare pentru televiziunea publică, după întâlnirea de la Ministerul de Finanțe.

„Noi oricum, cum am mai zis de câteva ori, aveam mai multe variante de plan, neluând în calcul că nu o să mai încasăm taxă. Dar variantele erau pe venituri mai mici, pe venituri puțin crescute. (…) Sunt niște variante lucrate și acum așteptăm întâlnirea de la Ministerul de Finanțe ca să vedem pe care mergem”, a adăugat președintele-director general al TVR.

„Principalele lucruri care vor trebui modificate, și nu vor fi de către noi, pentru că nu avem cum, sunt în Legea 41 (ce prevede cadrul de funcționare pentru televiziunea și radioul publice — n.r.), unde sperăm că vom fi și noi consultați. Avem niște variante care sunt cu anumite venituri și cu anumite cheltuieli, indiferent de unde vin banii”, a explicat Irina Radu.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Legea elimină o serie de taxe nefiscale, între care se numără: taxa de timbru de mediu pentru autovehicule, taxe la registrul comerțului, taxe consulare și de cetățenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio-tv, taxa suplimentară pentru eliberarea pașaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Națională de Pensii.

Pe 15 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra legii.

Pe 16 decembrie, CCR a decis că legea este constituțională, respingând sesizarea președintelui. În aceeași zi, șeful statului a anunțat că retrimite Parlamentului această lege.

Camera Deputaților a respins, pe 28 decembrie, reexaminarea acestei legi privind eliminarea a 102 taxe nefiscale.

Decizia a fost luată cu 174 de voturi „pentru” respingerea cererii de reexaminare, 85 „împotrivă” și o abținere.

În Comisia de buget a Camerei Deputaților a fost adoptat un amendament potrivit căruia legea va intra în vigoare la data de 1 a lunii imediat următoare publicării în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Ilie Năstase, primul mare sportiv al lumii care a semnat cu Nike. Cum l-a „furat” rivala Adidas pe „Nasty”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Se dau bani pentru elevi în România! Sumele ajung la mii de lei, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Gestul impresionant pe care l-au făcut oamenii din Oradea, înainte ca medicul Sharma să își piardă viața. Sute de persoane s-au mobilizat pentru a-l ajuta
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Virus gripal neobișnuit. OMS trage un semnal de alarmă privind noua tulpină
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”