Isărescu: Inflaţia revine în teritoriu pozitiv în primul trimestru din 2017, însă va fi sub prognoza anterioară

Rata anuală a inflației va reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, însă nivelul va fi inferior celui estimat în cea mai recentă prognoză pe termen mediu, a declarat vineri guvernatorul Bănci Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul conferinței de prezentare a deciziilor de politică monetară adoptate de Consiliul de Administrație al instituției.
Filip Stan
06 ian. 2017, 18:20
Isărescu: Inflaţia revine în teritoriu pozitiv în primul trimestru din 2017, însă va fi sub prognoza anterioară

„Cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, simultan cu reluarea creșterii ei, pe fondul epuizării impactului tranzitoriu al reducerii la 20% a cotei standard a TVA, al excedentului de cerere agregată și creșterii costurilor salariale unitare. Palierul pe care rata anuală a inflației este așteptată să se poziționeze este totuși inferior celui evidențiat în cea mai recentă prognoză pe termen mediu”, a explicat guvernatorul BNR.

Totodată, în comunicatul emis după ședința Consiliului de Administrație se remarcă faptul că rata anuală a inflației a scăzut în luna noiembrie 2016 la—0,7%, ușor sub nivelul prognozat, după ce în luna octombrie ajunsese la—0,43%.

„Readâncirea ratei anuale a inflației în teritoriu negativ s-a datorat, în principal, scăderii dinamicii prețului produselor din tutun și impactului reducerii tarifelor polițelor RCA”, a mai spus Mugur Isărescu.

În plus, decizia BNR a fost luată în contextul în care creșterea economică a încetinit în trimestrul III 2016, temperarea fiind mai pronunțată decât cea previzionată.

„Dinamica anuală a PIB s-a redus la 4,4% (de la 6% în trimestrul II), exclusiv ca urmare a decelerării creșterii cererii interne, pe seama ambelor componente, consum și investiții. Contribuția negativă a exportului net s-a restrâns semnificativ, pe fondul scăderii mult mai ample a dinamicii importurilor în raport cu cea a exporturilor de bunuri și servicii. Din perspectiva ofertei, serviciile au redevenit cel mai dinamic sector, continuând să dețină cea mai mare contribuție la creșterea economică”, se mai arată în comunicatul BNR.

Pentru perioada următoare, riscurile la adresa perspectivei inflației provin din mediul intern și extern, subliniază BNR. „Pe plan extern, se remarcă riscuri legate de creșterea economică a zonei euro, problemele sistemului bancar european, negocierile pentru Brexit, precum și riscurile privind evoluția prețului petrolului și al altor materii prime”, a mai spus Isărescu.

CA al BNR a decis, vineri, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidității din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Citeşte şi Isărescu: Inflația revine în teritoriu pozitiv în primul trimestru din 2017, însă va fi sub prognoza anterioară

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cum a rămas cu pensia specială consilierul prezidențial al lui Ion Iliescu, decedat în ziua moțiunii de cenzură. A primit și dobândă legală penalizatoare
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Toți românii l-au văzut la TV. A fost un reper pentru generațiile mai tinere
Playtech.ro
E bine sau nu să cumperi euro în această perioadă, conform specialiştilor. Criza politică face din leu cea mai slabă monedă din regiune
Adevarul
Geniul literar din România care a sfârșit marginalizat din cauza a șase versuri. S-a luat de gât cu „super-starurile” literare ale vremii
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
De ce nu a fost prezent Valentin Ceaușescu la întâlnirea organizată în Parlament cu ocazia aniversării de 40 de ani de la triumful Stelei în Cupa Campionilor
MediaFlux
Surpriză în politică! Cine ar putea conduce Guvernul! Noul premier al țării
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR